Comunicat de presă - Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
Informație de presă
Alba Iulia, 5.03.2025
Din maidan, zona pentru recreere și sport !
DORINȚA TINERILOR DIN AGNITA DEVINE REALITATE, PRINTR-O INVESTIȚIE DE PESTE 1 MILION DE EURO
Zona Parc-Ștrand din orașul Agnita se va transforma complet în următoarele 15 luni, aspectul său părăsit, de maidan, fiind înlocuit cu unul modern, de zona de agrement și petrecere a timpului liber în condiții de confort.
Transformarea este posibilă datorită unei finanțări nerambursabile de peste 4.2 milioane de lei obținută pentru proiectul 'Amenajare Parc - Ștrand Agnita', în cadrul Programului 'Regiunea Centru', coordonat la nivel regional de ADR Centru în calitate de Autoritate de Management. La această sumă se adaugă contribuția neeligibilă a beneficiarului, UAT Agnita, care ridică valoarea totală a proiectului la peste 5,2 milioane de lei, adică mai mult de 1 milion de euro.
'Îmbunătățirea calității vieții este un deziderat al tuturor, cetățeni și autorități publice. Ea devine o opțiune strategică de dezvoltare pentru orașele mici sau mediul rural, fiind un factor de reducere a migrației locuitorilor către localitățile mai mari și cu un nivel de trăi mai ridicat. Vorbind de nivel de trăi mai ridicat, avem în vedere nu doar câștigurile bănești, ci și modul în care locuitorii își petrec timpul liber, pentru că viața înseamnă și divertisment, nu doar munca. În acest context regenerarea urbană, refuncționalizarea unor zone căzute în paragina devine o operațiune importantă, cu dublu obiectiv: de confort și diversificare a activităților dedicate cetățenilor și de estetică urbană. Pentru a ajuta comunitățile să rezolve această problemă, în cadrul Programului 'Regiunea Centru' avem Prioritatea 8 - 'O regiune atractivă' în cadrul căreia punem la dispoziția UAT-urilor din Regiunea Centru peste 108 milioane de euro, fonduri nerambursabile. La Agnita, aceste spații de loisir lipseau. Proiectul pe care-l finanțăm răspunde nevoilor locuitorilor și, în același timp, se aliniază cu inițiativa New European Bauhaus prin promovarea designului sustenabil, al esteticii și al incluziunii sociale. Prin crearea de spații verzi și îmbunătățirea infrastructurii urbane, proiectul integrează valorile de bază ale acestei inițiative, contribuind la un mediu urban atractiv și sustenabil', a declarat domnul Simion Crețu, Director general ADR Centru.
Proiectul se va implementa în orașul Agnita, unde există o nevoie acută de regenerare urbană și de creare a unor spații verzi și de recreere pentru locuitori, mai ales pentru tineri. Amplasamentul este fostul Ștrand (așa cum este definit în Planul de Urbanism General), acum liber de construcții, în paragină, ocupat doar de o platformă de beton pe care e improvizat un teren de baschet.
Prin proiect se vor realiza ample lucrări de terasament și modelare a terenului supus investiției, plantații și alei, dotare cu mobilier urban - pergole, bănci și un grup sanitar. Aici se va crea și un teren multifuncțional pentru sport (minifotbal, baschet, handbal, tenis, volei), un teren de skating, un loc de joacă pentru copii, piste pentru trotinete, triciclete sau învățare a mersului cu bicicleta și a semnelor de circulație din Codul Rutier, precum și un spațiu destinat seniorilor și nu numai dotat cu mese pentru șah, table etc. De asemenea, se va realiza un spațiu pentru expoziții exterioare nepermanente (sculptura, modelaj, etc) și un spațiu de informare. În cadrul proiectului vor fi finanțate și campanii de informare și educare a comunității, precum și organizarea de evenimente culturale în aer liber.
Dacă doriți informații în timp real despre PR Centru și alte oportunități, puteți instala aplicația PRoCentru disponibilă pe Android sau iOS.
Pe website-ul programului www.regiocentru.ro, în secțiunile Implementare Program sau Comunicare, găsiți mai multe situații, informări, harta contractelor și listele de beneficiari.
Cu respect,
Nicolae Mărginean
Director Departament Relații Publice și Comunicare
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].