Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări
POLIȚIȘTII DE IMIGRÃRI, LA DATORIE ȘI ÎN SEZONUL RECE: 513 ACȚIUNI ȘI CONTROALE ÎN LUNA FEBRUARIE
Polițiștii de imigrări au continuat misiunile și în luna februarie de a asigura respectarea legislației privind șederea și munca străinilor în România. Prin acțiunile desfășurate, polițiștii de imigrări au contribuit la menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, combaterea migrației ilegale și sprijinirea celor care doresc să rămână în țară în mod legal.
În total, în această perioadă, au fost organizate 513 acțiuni și controale, unele desfășurate independent, altele în colaborare cu alte instituții. Scopul activităților a fost verificarea respectării reglementărilor în vigoare și sancționarea neregulilor.
Ca urmare a acestor activităților, 272 de persoane au fost identificate în situații ilegale. În cazul a 56 dintre acestea, s-a impus măsura plasării în centrele de custodie publică, pentru a fi îndepărtate sub escortă. Pentru celelalte, s-au dispus măsuri de returnare sau au fost îndrumate să își reglementeze situația. De asemenea, în urma controalelor, au fost aplicate 271 de sancțiuni contravenționale.
În fiecare zi, polițiștii de imigrări sunt la datorie și acționează cu responsabilitate, pentru a proteja siguranța cetățenilor, a combate migrația ilegală și a sprijini străinii care aleg să respecte regulile și să își construiască un viitor în țara noastră.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.