logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române

Activități ale Poliției Române pentru siguranța rutieră, desfășurate în anul 2024

În anul 2024, Poliția Română a desfășurat activități, la nivel național, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea gradului de siguranță rutieră.

Acțiunile polițiștilor de la rutieră au drept scop prevenirea evenimentelor grave din trafic, iar respectarea regulilor de circulație de către toți cetățenii ar reduce semnificativ tragediile rutiere.

Deși statistica arată că numărul accidentelor rutiere este în scădere, dramele care se întâmplă pe drumurile din țară au un impact deosebit de fiecare dată.

Astfel, în cursul anului 2024, la nivel național, au fost înregistrate 4.235 de accidente, ce au avut ca urmări decesul a 1.478 de persoane și rănirea gravă a 3.247 de oameni.

Comparativ cu perioada similară a anului 2023, au fost înregistrate cu 291 mai puține accidente (-6,4%), cu 67 mai puține persoane decedate (-4,3%) și cu 289 mai puține persoane rănite grav (-8,2%).

Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere grave, în anul 2024, au fost indisciplina pietonilor (772 de accidente, în urma cărora 447 de persoane au fost rănite grav și 333 au decedat), nerespectarea regimului legal de viteză (679 de accidente rutiere grave, în urma cărora 577 de persoane au fost rănite grav și 271 au decedat) și indisciplina bicicliștilor (461 de accidente, în urma cărora 370 de persoane au fost rănite grav și 93 au decedat).

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, au fost desfășurate 65.214 acțiuni, care au vizat combaterea principalelor cauze.

În anul 2024, la nivel național, în urma abaterilor constatate în trafic, au fost aplicate 1.964.399 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute 217.251 de permise de conducere și retrase 91.768 de certificate de înmatriculare, respectiv 18.336 de plăcuțe de înmatriculare.

Tot în această perioadă, au fost depistate și scoase din trafic 32.770 de persoane aflate la volan sub influența alcoolului.

Polițiștii au constatat 37.131 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice sesizate, dintre care 12.183 au fost săvârșite de către o persoană aflată sub influența alcoolului și 4.183 au fost săvârșite de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive.

Valorile indicatorilor asociați riscului rutier, înregistrate în anul 2024, sunt cele mai mici din ultimii 12 ani.

Pentru creșterea gradului de siguranță rutieră a fost dezvoltată o platformă software a Poliției Române, ,,e-SAR', pentru procesarea semnalărilor privind posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice, obținute cu mijloacele tehnice din dotarea Poliției Române, în contextul adoptării prevederilor Legii nr. 383/2022 privind unele măsuri de eficientizare a monitorizării traficului rutier.

Afisari: 77

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].