logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Jandarmeria Capitalei

MÃSURI DE ORDINE ȘI SIGURANȚÃ PUBLICÃ

Pentru sâmbătă, 01 martie 2025, un reprezentant al unui partid politic și-a asumat în cadrul Comisiei de Avizare a Cererilor de Organizare a Adunărilor Publice din Primăria Municipiului București o adunare publică de protest, scopul declarat fiind 'protestul împotriva deciziei Curții Constituționale privind anularea turului II al alegerilor și revenirea la cursul democratic și constituțional'.

De asemenea, în același context, o persoană publică, care a candidat la alegerile prezidențiale în anul 2024, a făcut un îndemn pentru prezența unui număr mare de cetățeni la această adunare publică.

Adunarea publică a fost declarată, astfel:

între orele 10:00 - 10:30, adunarea participanților pe trotuarul din fața parcului Teatrului Național București;

între orele 10:30 - 13:00, adunare publică pe trotuarul din fața parcului Teatrului Național București;

între orele 13:00 - 14:00, deplasare pe banda I de circulație, pe traseul: Bd. Nicolae Bălcescu - Bd. Gheorghe Magheru - Piața Romană - Bd. Lascăr Catargiu - Piața Victoriei (alveola centrală);

între orele 14:00 - 22:30, adunare publică în Piața Victoriei (alveola centrală);

între orele 22:30 - 23:00, defluirea totală a participanților.

De asemenea, din datele la dispoziție, organizatorul adunării publice a transmis astăzi forțelor de ordine că defluirea din Piața Victoriei se va face organizat, pe Calea Victoriei, către Piața Constituției.

Pentru această adunare publică, având în vedere incidentele provocate de unii dintre participanți la ultimele manifestații, constând în forțarea și provocarea cordoanelor de jandarmi, subliniem faptul că Jandarmeria Capitalei, împreună cu celelalte autorități, va lua măsuri sporite de securitate, pentru prevenirea oricăror incidente în planul ordinii și siguranței publice.

1. Pentru buna desfășurare a acestei adunări publice de protest, facem apel către organizatori, reprezentanții acestora și participanți să respecte întocmai locurile de desfășurare și traseul de deplasare declarate și asumate în protocolul agreat de comun acord în cadrul Comisiei de Avizare.
Pe această cale, pentru respectarea drepturilor și libertăților celorlalți cetățeni din Capitală, precum și pentru diminuarea disconfortului acestora, insistăm ca organizatorii și participanții să respecte în totalitate protocoalele asumate în cadrul Comisiilor de Avizare.

De asemenea, subliniem importanța unui dialog și a unei bune colaborări și insistăm ca organizatorii și reprezentanții acestora, respectiv participanții la această adunare publică, să colaboreze permanent cu forțele de ordine prezente pe traseele de afluire/defluire, respectiv cu cele de la locurile de desfășurare a adunărilor publice, colaborarea propusă fiind o condiție de bază pentru desfășurarea manifestației fără incidente.

Ținând cont de atitudinea participanților față de reprezentanții mass-media de la ultimele manifestații publice, Jandarmeria Capitalei va delimita o zonă de siguranță pe care jurnaliștii o vor putea folosi, atât în Piața Universității, cât și în Piața Victoriei.

De asemenea, în scopul evitării unor eventuale incidente, recomandăm tuturor jurnaliștilor prezenți să solicite jandarmilor prezenți protecție, în situația părăsirii locului special constituit pentru aceștia.

Facem precizarea că, la locurile de desfășurare a activităților, Jandarmeria Capitalei va avea echipe de dialog cu veste inscripționate, de culoare albastră, care au rolul de asigura dialogul permanent cu organizatorii și participanții la aceste adunări publice.

Subliniem faptul că, potrivit prevederilor art. 39 din Constituția României *republicată*, mitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere și se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de arme.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 57 din Legea Fundamentală, cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți.

În acest context, solicităm tuturor participanților să respecte prevederile constituționale anterior menționate, precum și celelalte acte normative incidente acestor activități, iar în situația apariției unor persoane cu comportament agresiv, recomandăm celorlalți participanți să se delimiteze de acțiunile acestora și să le indice forțelor de ordine prezente.

2. Sub un alt aspect, Jandarmeria Capitalei a acționat și acționează permanent pentru respectarea tuturor drepturilor și libertăților cetățenilor, inclusiv în situația producerii unor incidente în planul ordinii și siguranței publice.

În mod concret, menționăm faptul că, în contextul incidentelor de la ultimele manifestații publice, Jandarmeria Capitalei a identificat un număr de 47 de persoane, dintre care 19 persoane fac obiectul unor sesizări penale, sub aspectul săvârșirii faptelor de ultraj, deținere de substanțe interzise, instigare publică, tulburare a ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, distrugere și deținere de materiale pirotehnice, (două persoane aflându-se în stare de arest preventiv și o persoană sub control judiciar), iar un număr de 34 de persoane au fost sancționate contravențional, cu amenzi în valoare totală de 75.000 de lei, pentru nerespectarea de către organizator a traseelor de deplasare sau locului și perimetrului destinat adunării publice, instigarea, inițierea sau recurgerea la acțiuni violente sau alte manifestări, cu intenția de zădărnicire ori tulburare a adunărilor publice, împiedicarea forțelor de ordine de a-și îndeplini obligațiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliției ș.a.

În acest context, evidențiem obligațiile pe care organizatorii și participanții le au potrivit prevederilor art. 12 și art. 13 din Legea nr. 60/1991 (*republicată*) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu prevederile cadrului legal în vigoare, participanții la adunările publice trebuie să respecte recomandările făcute de organizator, împuterniciții acestuia sau organele de ordine, să se abțină de la acțiuni de natură a împiedica desfășurarea normală a adunărilor publice și să nu incite la asemenea acțiuni prin viu grai sau alte mijloace audiovizuale.

Jandarmeria Capitalei recomandă persoanelor care vor participa la aceste manifestații, dar și celorlalți cetățeni, să manifeste înțelegere față de măsurile luate, să adopte un comportament civilizat, să respecte indicațiile jandarmilor, să evite conflictele de orice natură și să anunțe cea mai apropiată patrulă de jandarmi, dacă observă persoane care au un comportament antisocial.

De asemenea, din rațiuni de siguranță publică, recomandăm participanților să nu vină cu bagaje sau genți voluminoase.

Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, este interzisă și constituie infracțiune participarea la adunările publice a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru șocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acțiuni violente sau de tulburare a desfășurării normale a acestora.

3. Pentru prevenirea unor astfel de situații, pe traseele care converg către locul de desfășurare a adunării publice vor fi instituite dispozitive de prefiltrare, iar jandarmii vor legitima și controla doar persoanele care au asupra lor bagaje voluminoase.

Această măsură are un caracter preventiv și este adoptată pentru protecția și siguranța tuturor participanților și a celorlalți cetățeni.

Reamintim faptul că, la proteste similare, au fost identificate persoane care au avut asupra lor cuțite, bricege, materiale pirotehnice și substanțe interzise de lege la astfel de activități.

În susținerea celor mai sus explicate, învederăm prevederile legale în vigoare și anume: art. 27, alin. 2, lit. b) și alin. 3, lit. c) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române, cu modificările și completările ulterioare și art. 13, lit. c) din Legea nr. 60/1991 (*republicată*) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare.

Mai facem precizarea că, în conformitate cu prevederile art. 26, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 60/1991 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, organizarea sau participarea la contramanifestații desfășurate în același timp și în același loc cu alte adunări publice, indiferent de modul lor de exprimare, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 de lei la 5.000 de lei.

Subliniem faptul că, în conformitate cu prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 31 din 2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, cu modificările și completările ulterioare, fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2, lit. a), se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

Sub un alt aspect, în conformitate cu prevederile art. 11 din Hotărârea de Guvern nr. 859/2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spațiul aerian național, efectuarea de zboruri cu aeronave civile fără pilot la bord (tip dronă) deasupra municipiului București, fără deținerea autorizațiilor, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 de lei la 40.000 de lei.

4. Ca măsură preventivă, pentru descurajarea și probarea eventualelor fapte antisociale care pot periclita caracterul pașnic al adunărilor publice, jandarmii vor efectua fotografii și filmări operative pe tot parcursul desfășurării evenimentelor, cu mijloacele tehnice fixe/mobile din dotarea unității și vor monitoriza imaginile înregistrate prin intermediul sistemului urban de supraveghere video, conform cadrului legal în vigoare.

Jandarmeria București va asigura protecția tuturor persoanelor care aleg să-și exprime opiniile în mod pașnic. Astfel, facem apel atât la cei prezenți, cât și la ceilalți cetățeni să fie responsabili și îi asigurăm că siguranța lor este prioritatea noastră.

Vă mulțumim tuturor pentru înțelegerea față de măsurile de siguranță luate!

SERVICIUL INFORMARE , RELAȚII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL

Afisari: 430

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].