Comunicat de presă - Președintele Comisiei pentru tineret si sport din Camera Deputaților, Ciprian Constantin Paraschiv
Ședință de lucru pentru restructurarea Legii 4/2008 împreună cu conducerea mai multor federații sportive, ANS și COSR
Miercuri, 26 februarie, Comisia pentru tineret și sport a Camerei Deputaților a organizat și găzduit a patra ședință de lucru din proiectul de restructurare a Legii nr.4/2008 inițiat de președintele Comisiei, deputatul AUR Ciprian Paraschiv, în scopul elaborării unui nou cadru normativ dedicat bunei desfășurări a evenimentelor sportive din România.
Această a patra ședință de lucru din proiect vine în continuarea celor în care au fost dezbătute propunerile venite din partea Federației Române de Fotbal, a Ligii Profesionist de Fotbal și a Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori, din partea cluburilor din Superliga, din partea galeriilor din fotbal și a suporterilor echipei naționale de fotbal, urmând ca în perioada următoare să aibă loc ședință de lucru similară cu reprezentanții tuturor autorităților și instituțiilor Statului implicate în organizarea și desfășurarea evenimentelor sportive, precum și a reprezentanților firmelor de pază și de stewarzi.
'Unitatea în sport chiar a început să redevină, după această sesiune de lucru, o premisă concretă pentru restructurarea și revitalizarea sportului românesc începând de la cadrul normativ, așa după cum am fost bucuros că au concluzionat participanții. Dincolo de propunerile pe Legea 4, am abordat împreună mai multe direcții de lucru ce vor căpăta contur în proxima perioadă, ca răspuns direct la problematica evidențiată de conducătorii de federații prezenți. Am fost deosebit de impresionat de implicarea Agenției Naționale pentru Sport și a Comitetului Olimpic și Sportiv Român care sunt convins că vor deveni partenerii noștri pe termen lung într-o multitudine de proiecte', a declarat prof. univ. dr. Ciprian Paraschiv, deputat AUR și președintele Comisiei pentru tineret și sport din Camera Deputaților.
Președinte,
Ciprian Paraschiv
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].