logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Muzeul Hărților

Miruna Hașegan - Geografii Imaginare
Expoziție temporară

Vernisaj: vineri, 7 martie 2025, ora 18:00

Adresă: Muzeul Hărților, str. Londra nr. 39, București

Accesul la vernisaj este gratuit.

Muzeul Hărților vă invită pe 7 martie de la ora 18:00, la vernisajul expoziției 'Geografii Imaginare' al artistei Miruna Hașegan, proiect curatoriat de Ioana Marinescu, muzeograf.

Expoziția este deschisă în perioada 7 martie - 4 mai 2025, iar programul de vizitare este de miercuri până duminică, între orele 10:00 - 18:00. Preț bilet: 10 lei întreg, 5 lei pensionari, 2.5 lei elevi și studenți.

Geografii Imaginare cuprinde o serie de lucrări de artă textilă realizate de Miruna Hașegan în perioada 2023-2024. Este o incursiune artistică în spații simbolice, teritorii afective și hărți ale memoriei, în care semnificația și estetica joacă un rol important.

Parte a generației '˜80, Miruna Hașegan a fost influențată de efervescența artistică a epocii, când fotografia, mail-art-ul și formele miniaturale deveneau mijloace puternice de expresie. Arta textilă a cunoscut o transformare radicală în această perioadă, beneficiind de spații alternative și de centre artistice dinamice precum Iași, Timișoara, Arad, Oradea, Cluj și București. În acest context, Miruna Hașegan și-a dezvoltat un stil propriu, situat la granița dintre tradiție și experiment.

Expoziția reunește o serie de lucrări realizate prin tehnici mixte: text, colaj textil, pictocolaj și obiecte de artă. Pictocolajul reprezintă un termen special, care îi definește arta - un mediu al interogațiilor existențiale în care se speculează despre nașterea lumii, despre tensiune estetică dintre scop și devenire, în care 'textul' și 'textilul' devin metode de înregistrare ale acestor întrebări.

Printr-o combinație de tehnici tradiționale și materiale neconvenționale, artista își transpune viziunea într-un limbaj vizual ce depășește limitele decorativului, transformând arta textilă într-un mediu de explorare conceptuală și expresie contemporană.

Folosind umorul și ironia, se raportează la probleme complexe, semnalizate prin jocuri de cuvinte, imagini iconice și situații din viața de zi cu zi, pe care le integrează abil în straturile pictocolajelor și obiectelor plastice.

MIRUNA HAȘEGAN (n. 1957) activează în domeniul artelor decorative de peste 45 de ani, este membră a European Network Textiles (ETN) și a Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Iași. Are o experiență didactică de 32 de ani, dobândită în principal în cadrul Universității de Arte 'George Enescu' din Iași. În 2005 a obținut titlul de Doctor în Filozofie cu specializarea în Estetică, în cadrul Universității 'Al. I. Cuza' din Iași. Are la activ peste 22 de expoziții personale, 50 de participări internaționale, peste 400 de expoziții de grup precum și 6 cărți publicate. De-a lungul carierei artistice, a obținut o serie de premii, medalii, distincții și nominalizări.

IOANA MARINESCU (n. 1988) este muzeograf la Muzeul Hărților și doctor în istoria artei, cu o teză despre biografia cuplurilor de artiști. Din interesele sale profesionale fac parte imaginea hărților în arta contemporană. Este autor de texte și editor pentru volume precum Mapping: Narratives/Time/Space sau MSGTL, apărute la Editura Vellant, care prezintă opera artiștilor contemporani bucureșteni.

Muzeul Hărților din București este una dintre puținele instituții culturale de acest tip din lume. Misiunea sa este de a valorifica patrimoniul cartografic și de a-l aduce mai aproape de public printr-o interpretare atentă și activități diverse, atât pentru specialiști, cât și pentru comunitate. Muzeul își dorește să devină un reper cultural, promovând cercetarea, interactivitatea, educația continuă, dialogul și angajarea creativă. Muzeul găzduiește expoziții temporare în colaborare cu diverse instituții culturale sau artiști, consolidând dialogul între patrimoniu și arta contemporană. www.muzeulhartilor.ro.

Parteneri: Uniunea Artiștilor Plastici din România Filiala Iași, Radio România Cultural, Historia, ACC Media Channel, Promenada Culturală, AICI A STAT, i-Tour.ro, daciccool.ro, Propagarta.

Afisari: 51

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].