Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
OPERAȚIUNE A POLIȚIEI ROMÂNE, ÎN COOPERARE CU AUTORITÃȚILE DIN GERMANIA, PENTRU DESTRUCTURAREA UNUI GRUP INFRACȚIONAL, SPECIALIZAT ÎN FURT CALIFICAT
La data de 25 februarie 2025, polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția de Investigații Criminale și serviciilor de investigații criminale din cadrul inspectoratelor de poliție județene Dâmbovița, Arad și Botoșani, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, au pus în aplicare 8 mandate de percheziție, în județele Arad, Botoșani și Dâmbovița, la locuințele unor persoane cercetate într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și furt calificat cu consecințe deosebit de grave.
Video - https://youtu.be/IDXGs18pLMo
Activitatea a fost desfășurată în cadrul unor ordine europene de anchetă, la solicitarea autorităților judiciare din Germania - Procuratura Berlin, care efectuează cercetări într-o cauză vizând destructurarea unei grupări de criminalitate organizată, constituită din cetățeni români, care, în perioada 2020 - 2024, ar fi sustras în mod repetat, din trenuri de marfă aflate în deplasare (acte consumate și tentative), aproximativ 3.260.000 de țigarete neimpozitate.
Ca mod de operare, membrii acestei grupări ar fi atacat pe timpul nopții, în special, trenuri de marfă în care s-ar fi aflat containere cu țigarete netaxate, aflate în procedura regimului suspensiv de accize, transportate din Polonia, prin Germania, către Țările de Jos.
Cei în cauză ar fi tăiat containerele cu ajutorul unor unelte și ar fi sustras țigarete, pe care le-ar fi aruncat pe de-a lungul rutei trenului.
Ulterior, le-ar fi recuperat și le-ar fi transportat cu autovehicule la un cetățean german, care ar fi tăinuit bunuri furate.
Prejudiciul fiscal, precum și prejudiciile materiale produse în patrimoniile transportatorilor de țigări și al industriei de profil, au fost estimate la aproximativ 1 milion de euro.
În urma perchezițiilor efectuate la locuințele persoanelor în cauză, au fost descoperite și ridicate mai multe dispozitive de tip GPS tracker, camere video, dispozitive de stocare a datelor, o dronă, articole vestimentare și obiecte utilizate la comiterea infracțiunilor, 10.900 de euro, 48.000 de lei, peste 3.100 de articole vestimentare ce ar aparține unor branduri diferite, cu privire la care există bănuiala că ar proveni din comiterea unor infracțiuni, precum și alte mijloace de probă.
Acțiunea s-a desfășurat simultan în România, Germania și Regatul Țărilor de Jos, pe teritoriul țării noastre fiind puse în aplicare și două mandate europene de arestare.
Activitățile au beneficiat de sprijinul a șase anchetatori germani din cadrul Poliției Federale din Postdam și al Oficiului Vămilor din Berlin- Brandenburg.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].