Comunicat de presă - ANOFM
3,38% rata șomajului înregistrat în evidențele ANOFM în luna ianuarie 2025
La sfârșitul lunii ianuarie 2025, rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 3,38%, numărul total de șomeri la finele lunii ianuarie 2025 fiind de 269.165 de persoane.
Din totalul șomerilor înregistrați, 60.507 au fost șomeri indemnizați și 208.658 neindemnizați. Numărul șomerilor indemnizați a crescut cu 2.383 de persoane, în timp ce numărul șomerilor neindemnizați a crescut cu 5.434 de persoane față de luna precedentă.
Pe medii de rezidență, numărul șomerilor la finele lunii ianuarie se prezintă astfel: 72.014 șomeri provin din mediul urban și 197.151 șomeri provin din mediul rural.
Numărul șomerilor femei la 31 ianuarie 2025 era de 125.311 de persoane, în timp ce numărul șomerilor bărbați era de 143.854 de persoane.
Cei mai mulți șomeri aveau între 40 - 49 de ani (68.373), urmați de cei cu vârsta peste 55 ani (60.780), la polul opus aflându-se persoanele între 25 - 29 de ani (15.422).
Structura șomajului pe grupe de vârstă la finele lunii ianuarie 2025 se prezintă sugestiv astfel:
Grupa de vârstă Stoc la finele lunii de raportare
Total, din care: 269.165
< 25 ani 24.287
între 25 și 29 ani 15.422
între 30 și 39 ani 49.516
între 40 și 49 ani 68.373
între 50 și 55 ani 50.787
peste 55 ani 60.780
Referitor la structura șomajului după nivelul de educație, șomerii fără studii și cei cu nivel de educație primar au o pondere însemnată în totalul șomerilor înregistrați în evidențele ANOFM (31,40%). Șomerii cu nivel de educație gimnazial reprezintă 33,69% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii universitare 4,45 %.
Mai multe informații privind situația statistică a șomajului la sfârșitul lunii ianuarie 2025 pot fi vizualizate accesând www.anofm.ro, secțiunea Programe, statistici.
Serviciul Comunicare și Secretariatul Consiliului de Administrație
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].