Comunicat de presă - Patronatul Medicilor Specialiști cu Practică Independentă
Scrisoare deschisă către Ministrul Sănătății
Stimate Domnule Ministru, Alexandru Rafila
Cu respect și apreciere pentru declarația dumneavoastră:
'Poziția pe care Ministerul Sănătății a avut-o mod constant este de finanțare corespunzătoare a activității medicilor din ambulatoriul de specialitate, care în momentul de față primesc o sumă de bani care este inferioară medicilor de familie. Nu cred că este în regulă. Sigur și medicina de familie trebuie să fie stimulată și dezvoltată.
În mod clar, facem acest lucru și veniturile medicilor de familie s-au dublat în anul 2023, dar nu putem să neglijăm dezvoltarea serviciilor de ambulatoriu de specialitate dacă vrem să avem o finanțare sustenabilă la nivelul asistenței medicale', a explicat Rafila, la Conferința 'Health Forum: Marile provocări din Sănătate în 2025',
Patronatul Medicilor Specialiști cu Practica Independentă (PMSPI) dorește să își exprime susținerea fermă față de această afirmație și să solicite măsuri concrete pentru implementarea unei finanțări echitabile.
Ambulatoriul de specialitate este pilon important în sistemul medical din România, asigurând acces rapid la diagnostic de înaltă performanță și tratament adecvat,reducând astfel presiunea asupra unităților de urgență și a spitalizărilor continue.
Ambulatoriul de specialitate reprezintă din punct de vedere cost-beneficiu, soluția optimă pentru sistemul medical în acord cu tendințele europene și cu Strategia Națională de Sănătate 2023-2030, fiind de altfel în acest moment singura categorie de personal medical plătită strict pe performanță.
Cu toate acestea, în ciuda importanței sale, ambulatoriul de specialitate pre-spital care asigură servicii medicale gratuite pacientului român este subfinanțat cronic,ceea ce afectează atât sustenabilitatea cât și predictibilitatea existenței cabinetelor medicale independente. De asemenea duce la scăderea motivației medicilor tineri de a își începe cariera în acest domeniu, ducând la scăderea numărului de contracte
Stimate Domnule Ministru, o creștere a valorii punctului nu este doar justificată, ci absolut necesară pentru:
* Motivarea medicilor specialiști să își continue activitatea în ambulatoriu și să evite migrarea către alte forme de practică sau către străinătate.
* Îmbunătățirea accesului pacienților la investigații și tratamente de specialitate fără a fi nevoiți să apeleze la soluții costisitoare sau să suporte timpi lungi de așteptare.
* Creșterea calității serviciilor prin investiții în echipamente și resurse umane.
În consecință, având în vedere declarația dumneavoastră, vă rugăm să susțineți în mod oficial această pozițieși să inițiați demersurile necesare pentru majorarea valorii punctului în ambulatoriul de specialitate, astfel încât acest sector să fie finanțat într-un mod echitabil și corelat cu importanța sa strategică în sistemul medical românesc.
Vă mulțumim pentru deschiderea față de acest subiect și sperăm că, sub conducerea dumneavoastră, vom vedea o schimbare reală în acest domeniu esențial pentru sănătatea populației.
Cu respect,
Consiliul Director al Patronatului Medicilor Specialiști cu Practică Independentă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].