Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Vlașca' al Județului Giurgiu
Exerciții de evacuare în caz de cutremur, în două unități de învățământ
Aproximativ 450 de elevi, cadre didactice, nedidactice și personal auxiliar au participat, astăzi, la exerciții de evacuare în caz de cutremur. Organizate în cadrul 'Săptămânii Protecției Civile', activitățile s-au desfășurat la Școala Gimnazială 'Nicolae Crevedia' din localitatea Crevedia Mare și la Liceul 'Udriște Năsturel' din Hotarele.
Exercițiile au urmărit verificarea modului de gestionare a unei situații de urgență provocate de cutremur. Totodată, s-a avut în vedere și instruirea elevilor și a cadrelor didactice cu privire la pașii ce trebuie urmați în cazul producerii unui astfel de eveniment, pentru a fi în siguranță.
La auzul semnalelor acustice, elevii au reacționat imediat și s-au protejat de cutremur, sub bănci. Aceștia au așteptat un minut pentru a vedea dacă vor fi și replici ale seismului, iar apoi, însoțiți de învățătoare sau de profesori, au ieșit din sălile de clasă și s-au adunat în locurile marcate.
Persoanele responsabile la nivelul școlilor au fost instruite cu privire la măsurile ce trebuie adoptate în cazul unei situații de urgență reale, astfel încât elevii și cadrele didactice să fie în siguranță.
Folosind un manechin, paramedicii SMURD le-au arătat elevilor și cum să execute corect manevrele de resuscitare, iar aceștia au avut posibilitatea de a le exersa, activitățile fiind interactive.
Specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire și Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților le-au transmis elevilor următoarele sfaturi:
Dacă vă aflați la scoală:
- Adăpostiți-vă sub bănci și stați departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiectele care v-ar putea răni;
- Protejați-vă capul și fața;
- Nu ieșiți din clasă în timpul cutremurului;
- Cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență;
- Veți putea ieși după terminarea seismului și verificarea căilor de evacuare.
Dacă sunteți în exteriorul clădirii:
- Adăpostiți-vă într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice, copaci sau alte obiecte care vă pot răni;
- Stați la distanță de cablurile electrice rupte sau căzute.
Pe timpul acțiunilor, au fost distribuite materiale de informare preventivă, din cadrul campaniilor naționale 'Risc' și 'Nu tremur la cutremur'.
Informații suplimentare: https://nutremurlacutremur.ro/comportament.htm
1. Reguli generale de comportament în caz de cutremur
https://www.youtube.com/watch?v=0OUid43xtfE
2. Reguli de comportament în caz de cutremur - pe stradă
https://www.youtube.com/watch?v=Fwz0wA4HWIM
3. Reguli de comportament în caz de cutremur - la școală
https://www.youtube.com/watch?v=lc3rHsyXaN8
4. Reguli de comportament în caz de cutremur - în centre comerciale
https://www.youtube.com/watch?v=R2mRep873NY
5. Reguli de comportament în caz de cutremur - în locuințe
https://www.youtube.com/watch?v=rlEuJdtQrgI
Compartimentul Informare și Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.