Comunicat de presă - Deputat Raisa Enachi (S.O.S. România)
Autoritățile își trădează responsabilitatea față de tinerii din centrele de plasament
Protecția copiilor trebuie să fie o prioritate reală, iar monitorizarea situației din centrele de plasament nu poate fi lăsată la voia întâmplării!
Astăzi, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați, am ridicat, în mod ferm, problema lipsei de transparență și a monitorizării insuficiente a cazurilor de abuz din centrele de plasament.
Am avut o discuție deschisă și aplicată cu instituțiile responsabile, unde am cerut măsuri clare și eficiente pentru protejarea copiilor aflați în grija statului.
Am atras atenția că pe site-ul DGASPC Vaslui, ultimele date publice privind cazurile de abuz asupra copiilor sunt din 2017 și 2019. Este inacceptabil ca astfel de informații să nu fie actualizate. Fără date clare și recente, nu putem avea o evaluare reală a situației și nici intervenții eficiente acolo unde este nevoie.
Am solicitat:
O raportare periodică și actualizată a situației din centrele de plasament.
Mecanisme mai eficiente și clare pentru monitorizarea copiilor aflați în sistemul de protecție.
Colaborare mai strânsă intre autorități pentru prevenirea abuzurilor tinerilor din centrele de plasament.
Discuțiile vor continua, iar în perioada următoare vom analiza ce schimbări legislative sunt necesare pentru a ne asigura că măsurile propuse devin realitate. îmi asum să urmăresc acest subiect în continuare și să cer soluții concrete pentru ca astfel de situații să nu mai fie ignorate.
Raisa Enachi,
Deputat de Vaslui S.O.S. România
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].