Comunicat de presă - Ateneul Național din Iași
Concerte deosebite în luna martie la Palatul Culturii din Iași
Ateneul Național din Iași alături de Palatul Culturii din Iași vă invită să participați în luna martie la două evenimente muzicale de neuitat, parte din proiectul cultural Concert la Palat. Aceste două seri vor aduce în fața publicului tineri artiști și lucrări care promit să impresioneze prin sensibilitate și măiestrie.
Pe 4 martie 2025, de la ora 19:00, vă așteptăm la recitalul Duo Serafim, o seară specială dedicată iubitorilor de muzică clasică. Ștefan Cazacu și Mircea Marian, doi dintre cei mai apreciați violonceliști ai României, vor încânta publicul cu o selecție de lucrări ce pun în valoare tehnica lor desăvârșită și emoțiile muzicale. Într-un cadru deosebit, Holul de Onoare al Palatului Culturii va deveni locul unde muzica va umple aerul cu vibrațiile violoncelului, creând o atmosferă intimă și elegantă.
Marți, pe 25 martie 2025, soprana Angelica Solomon, pianistul Ciprian Oloi, violonista Patricia Iacob și tenorul Gabriel Bîrjovanu, vor aduce în fața publicului un concert cu totul special, Poeme D'amour. Artiștii vor interpreta lucrări de mare sensibilitate, inspirate din tema iubirii, ce vor atinge sufletele ascultătorilor. Recitalul va începe de la ora 19:00, iar Sala Voievozilor, cu atmosfera sa impunătoare, va amplifica fiecare notă cântată, oferind publicului o seară de neuitat.
Concert la Palat este o ocazie rară de a asculta muzică de excepție într-un cadru deosebit, în inima Iașului. Aceste evenimente muzicale reprezintă nu doar o invitație la spectacol, ci și o oportunitate de a trăi arta în spații cu o încărcătură culturală remarcabilă.
Proiectul Concert la Palat a apărut din dorința de a pune în valoare spațiul mirific al Palatului Culturii, nedespărțit de sonoritățile muzicii clasice interpretate la nivel sublim.
Întregul program al Ateneului ieșean și achiziționarea biletelor pot fi accesate pe site-ul oficial https://www.ateneuiasi.ro/ sau la casieria instituției.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].