Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare
Activități preventive desfășurate de către polițiști în cadrul Proiectului Local 'DE LA COPILÃRIE, LA ADOLESCENȚÃ'
În săptămâna 24-28 februarie a.c., polițiștii sătmăreni împreună cu specialiști din cadrul mai multor instituții partenere (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare, Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare, Direcția de Sănătate Publică Satu Mare, Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, avocat liber profesionist Minodora Sorian, psiholog Laura Moca) vor implementa, regional, demersurile preventive ale proiectului local, DE LA COPILÃRIE, LA ADOLESCENȚÃ'.
Proiectul preventiv - informativ, De la copilărie, la adolescență !', inițiat de către Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare - Compartimentul Analiză și Prevenirea Criminalității militează împotriva abuzurilor comise asupra femeii în general, a tinerelor minore în special, violența împotriva femeilor, abuzul sexual și violența domestică fiind unele dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial.
Pornindu-se de la premisa că o informare adecvată reprezintă cheia prevenirii oricărui forme de abuz, în Satu Mare, Cărei, Tășnad, Vama, Culciu Mare se vor desfășura întâlniri ale polițiștilor din structura prevenire și reprezentanți ai instituțiilor partenere, cu tinerele aflate în sistemul de protecție, tinere vulnerabile și aflate în situații de risc de multe ori, precum și cu asistenții maternali, persoanele adulte, responsabile de dezvoltarea tinerelor.
Dialogul purtat în cadrul acestor întâlniri, care vor lua forma de organizare a unei metode interactive de inter-relaționare, de tipul 'Biblioteca Vie', vine în sprijinul victimelor sau a potențialelor victime prin promovarea schimbărilor de atitudini și comportament care tolerează violența și prin conștientizarea care permite recunoașterea violenței bazate pe gen în toate formele ei, oriunde ar avea loc.
Când vorbim de tinere vulnerabile, aflate de multe ori în situații de risc tocmai datorită statutului lor de tinere din sistemul de protecție, situația este cu atât mai dramatică, pentru că abuzurile împotriva sexului feminin sunt o realitate. Pe cât de serioasă este această problemă, pe atât de bine gândite și de eficiente trebuie să fie mijloacele de răspuns din perspectivă legală, socială și educativă.
Violența, această violarea generală a drepturilor ființei umane, afectează tinerele și femeile din toate categoriile sociale, indiferent de mediul cultural, religios, economic, social sau geografic. A LUA ATITUDINE ȘI A TE PRONUNȚA ÎMPOTRIVA ACESTEIA reprezintă principalele mesaje preventive transmise participantelor de către polițiștii și specialiștii implicați în operaționalizarea direcțiunilor de acțiune propuse pentru a fi implementate în cadrul proiectului.
Abordarea domeniului vizând abuzul împotriva sexului feminin, sub toate formele de manifestare: abuz fizic, psihologic, social, sexual, cibernetic, economic și spiritual, a pornit de la experiențele trăite pe propria piele sau împărtășite de către prietene, simple cunoștințe. Domeniul sancționării abuzului, răspunderea penală a minorului, dar, mai ales, motivele și dificultățile de a pune capăt unei relații violente a constituit un alt aspect prezentat în eforturilor comune întreprinse pe linia prevenirii și stopării acestui fenomen.
Compartimentul de Relații Publice
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].