logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Universitatea din București

Universitatea din București anunță descoperirea a două noi specii de dinozauri pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului

Acestea se alătură celor nouă specii de dinozauri sauropozi descoperite până acum pe continentul european, dintre care două sunt pe teritoriul geoparcului

București, 24 februarie 2025. Universitatea din București anunță descoperirea, de către o echipă internațională de cercetători, a două noi specii de dinozauri în Bazinul Hațeg, pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului. Grupul, condus de dr. Veronica Diez Diaz, este format din specialiști de la Universitatea din București, Museum fur Naturkunde Berlin și University College London, iar descoperirea marchează un pas important în cercetarea diversității dinozaurilor europeni din perioada Cretacicului târziu, în urmă cu 70 de milioane de ani.

Descoperirea celor două noi specii de sauropode, numite de cercetători Petrustitan hungaricus și Uriash kadici, crește numărul speciilor de acest fel din Europa la 11, în contextul în care, cu 15 ani în urmă, erau cunoscute doar 5. Mai mult, patru dintre aceste 11 specii au fost descoperite pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului.

Dacă Petrustitan hungaricus este posibil să fi fost doar ceva mai mare decât binecunoscutul sauropod pitic Magyarosaurus dacus, fosilele de Uriash kadici indică faptul că au aparținut unui dinozaur de aproape 4 ori mai mare decât cei doi. Descoperirea celor două specii noi contribuie la o mai bună înțelegere a diversității dinozaurilor din Cretacicul târziu de pe actualul continent european înainte de extincția acestora.

Grupul de cercetători condus de dr. Veronica Diez Diaz subliniază diversitatea remarcabilă a acestor animale de la specii mari de peste 10 metri lungime și aproape 8 tone, până la pitici de 2,5 metri lungime și mai puțin de 1 tonă în greutate. Acest lucru oferă indicii noi despre mediul în care aceste animale ar fi trăit și despre condițiile care au permis coexistența diferitelor specii.

Descoperirea aduce date noi și în ceea ce privește teoriile anterioare privind nanismul insular al dinozaurilor pitici din Bazinul Hațeg. Conf. univ. dr. Zoltan Csiki-Sava, cercetător și cadru didactic la Facultatea de Geologie și Geofizică a Universității din București și coautor al lucrării publicate recent în prestigioasa revistă științifică Journal of Systematic Palaeontology, observă că 'perspectiva noastră anterioară despre dinozaurii din Insula Hațeg - despre care știm că au trăit pe o insulă tropicală în perioada Cretacicului târziu - lua în considerare faptul că aceste animale s-au adaptat la habitatul insular prin reducerea dimensiunii lor, un fenomen numit 'nanism insular' '.

Într-adevăr, majoritatea dinozaurilor erbivori cunoscuți anterior din această zonă erau semnificativ mai mici decât rudele lor care trăiau în alte părți, chiar și în Europa de Vest. 'Dar acum descoperim prezența unui sauropod de dimensiuni mari, Uriash, care a trăit pe Insula Hațeg alături de erbivorele mai mici, demonstrând că cel puțin unele specii au reușit să-și mențină dimensiunea mare, ceea ce necesită alte interpretări. Astfel, explorăm scenarii care indică faptul că evoluția insulară locală a fost mai complexă decât o simplă conformare generală cu nanismul insular', mai afirmă dr. Zoltan Csiki-Sava.

'Imaginea noastră mult mai detaliată asupra evoluției sauropodelor titanozauriene (dinozauri erbivori cu gâtul lung), în special în ceea ce privește speciile europene din perioada Cretacicului târziu, ne ajută să înțelegem cum s-au format faunele de dinozauri din Europa. În particular, este evident că cele 11 specii de sauropode din Cretacicul târziu european nu sunt îndeaproape înrudite între ele, ci au adesea rude apropiate în Africa, Asia și uneori chiar în America de Sud și, deci, indică conexiuni biogeografice cu aceste uscaturi', remarcă Philip Mannion, cercetător și cadru didactic la University College London, coautor al acestui studiu.

'Aceste migrații par să coincidă adesea cu un nivel mai scăzut al oceanului planetar, care ar fi putut crea rute terestre temporare către Europa dinspre Africa și Asia. Dar, în mod curios, este de asemenea posibil ca unii dintre imigranți să fi înotat până în Europa traversând de-a lungul a milioane de ani distanțe maritime de până la 500 de kilometri', subliniază Paul Upchurch, cercetător și cadru didactic la University College London, și el coautor al articolului.

'Deși această lucrare a contribuit semnificativ la înțelegerea faunelor de titanozauri din Europa în Cretacicul târziu, suntem încă departe de finalul drumului. Noi situri sunt descoperite încontinuu, oferind mai mult material pentru studiu. Dar aceste studii, atât de necesare pentru înțelegerea trecutului, nu ar fi posibile fără finanțare. Sunt convinsă că Europa va continua să ofere multe surprize în ceea ce privește paleontologia Cretacicului târziu în anii următori', remarcă dr. Veronica Diez Diaz, coordonatoarea studiului.

Realizarea acestei cercetări a fost posibilă datorită finanțării din partea The Royal Society și The Jurassic Foundation.

Articolul (în limba engleză) poate fi accesat gratuit aici https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/14772019.2024.2441516

Acest comunicat este însoțit de următoarele imagini, disponibile aici
https://wetransfer.com/downloads/6ab3b957efc2de1ab43a4b74959bdbfe20250224073912/b61ab1?t_exp=1740641952&t_lsid=849fe825-48f8-4e30-8a3e-b3d8cc28d71a&t_network=link&t_rid=ZW1haWx8NjdiYzIyMjAwMmI0Mzc4ZjAwZTJhNjFj&t_s=download_link&t_ts=1740382849

1. Reprezentarea scheletului (oasele descoperite, marcate cu roșu) și reconstituirea titanozaurilor din Bazinul Hațeg

2. Comparații ale oaselor membrelor (humerus, femur) între diferiți titanozauri europeni din Cretacicul târziu, evidențiind diferența mare de dimensiune la cei din Hațeg, de la piticul Magyarosaurus până la uriașul Uriash

3. Dimensiunile reconstituite ale titanozaurilor transilvăneni - piticul Magyarosaurus și uriașul Uriash

Credite: Mulțumiri lui Scott Hartman pentru reconstrucțiile scheletelor de titanozauri și lui Brian Cooley / Dan-Horațiu Popa / Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului pentru reconstituirea speciei Magyarosaurus dacus

****

Universitatea din București a fost înființată prin Decretul nr. 765 din 4 / 16 iulie 1864 al Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Succesoare a structurilor de învățământ superior inaugurate de Academia Domnească (1694), Universitatea din București a contribuit și contribuie în mod decisiv la dezvoltarea și modernizarea învățământului, științei și culturii românești.

Universitatea are astăzi 19 facultăți care oferă 95 de programe de licență, 223 de programe de masterat, 23 de școli doctorale pe domenii specifice și o școală pentru studii doctorale interdisciplinare, peste 50 de centre și nouă stațiuni de cercetare.

Începând cu anul 2019, UB face parte din Universitatea Civică Europeană CIVIS alături de alte zece universități europene de prestigiu, Universitatea Aix-Marseille, Universitatea Națională și Capodistriană din Atena, Universitatea Liberă din Bruxelles, Universitatea Autonomă din Madrid, Universitatea 'Sapienza' din Roma, Universitatea din Stockholm, Universitatea 'Eberhard Karls' din Tubingen, Universitatea din Glasgow, Universitatea din Lausanne, și Universitatea 'Paris Lodron' din Salzburg.

Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului cuprinde întreaga Țară a Hațegului și are statut de sit UNESCO, parte a Programului Internațional pentru Geoștiințe și Geoparcuri, care reunește 195 de teritorii din 48 de țări incluse în Rețeaua Globală a Geoparcurilor, stabilite în urma unui proces de selecție și validare.

Administrarea statutului de Geoparc Internațional UNESCO este realizată de Universitatea din București. Geoparcul este un teritoriu cu valori naturale și culturale, un program de dezvoltare durabilă, un brand care propune o călătorie în timp, în istoria de 4,6 miliarde de ani a Pământului, o stare de spirit a tuturor celor ce doresc să participe la renașterea unor comunități și este tărâmul de întâlnire ce îi reunește pe toți cei care se simt atașați de valorile tradiționale, fie că sunt locuitori reali sau virtuali.

Geoparcul cuprinde elemente de interes geologic deosebit alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural. Dinozaurii descoperiți în Țara Hațegului sunt unici în lume, importanța științifică și atractivitatea lor fiind sporită prin descoperirile de cuiburi cu ouă și pui de dinozauri, ale unor mamifere contemporane dinozaurilor și a unei reptile zburătoare gigantice (Hatzegopteryx), din grupul pterosaurilor.

Afisari: 65

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].