logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă

Peste 100 de seniori prezenți la cea de-a doua sesiune a Programului Național 'SECURITATE CIBERNETICÃ. Inițiere pentru Seniori' lansat de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă, în parteneriat cu ICI București

Educare și conștientizare, cunoștințe tehnice minime și bune practici împotriva amenințărilor și escrocheriilor cibernetice în mediul online au fost principalele subiecte abordate la cea de-a doua sesiune a programului național 'SECURITATE CIBERNETICÄ‚. Inițiere pentru Seniori', un proiect lansat oficial la începutul anului de Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă și derulat în parteneriat cu ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, UniCredit Bank și ACRONIS - software de protecție cibernetică și protecție a datelor.

La evenimentul găzduit la 'Mille 18 Events' din București au participat peste 100 de membri ai Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă.

Invitați speciali la cea de-a doua sesiune din cadrul proiectului 'SECURITATE CIBERNETICÄ‚. Inițiere pentru Seniori' au fost reprezentanții Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI București Prof.Dr. Sorin Topor - specialist în securitate cibernetică, Drd.Mat. Dragoș Barbu - cercetător științific și Neluța Solbă, respectiv și Silvia Filip, Sales Manager Europa ACRONIS și Diana Popescu, Office Coordinator ACRONIS.

Această nouă sesiune a continuat demersul de educare și conștientizare al seniorilor în ceea ce privește siguranța în mediul digital. Participanții au avut ocazia să aprofundeze informațiile prezentate anterior și să exploreze noi strategii pentru protecția împotriva atacurilor cibernetice. Printre subiectele abordate s-au numărat identificarea și prevenirea fraudelor online, protejarea datelor personale și securizarea dispozitivelor, recunoașterea tentativelor de phishing și a altor tipuri de atacuri cibernetice.

Au fost recapitulate subiectele abordate în prima sesiune desfășurată în luna ianuarie și au fost aprofundate tematici referitoare la metodele de securitate cibernetică pentru vârstnici, urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri:

- Principalele tipuri de escrocherii cibernetice în mediul online

- Strategii eficiente și măsuri de protecție împotriva fraudelor cibernetice

- Resurse oficiale pentru raportarea incidentelor de securitate cibernetică

- Instrumente și aplicații pentru localizarea dispozitivelor pierdute sau furate

- Autoritățile (numerele de telefon și website-urile) la care se pot face reclamații de către victime: POLIȚIA (telefon 112), BANCA (telefon și email) și PNRISC - DNSC, Platforma națională pentru raportarea incidentelor de securitate cibernetică (telefon 1911, numărul unic pentru raportarea incidentelor de securitate cibernetică sau pe https://pnrisc.dnsc.ro/).

- Tipuri de parole folosite și sfaturi de alegere și memorare a acestora

- Exemple de mesaje la care seniorii au răspuns neștiind dacă sunt periculoase sau nu

- Măsuri de protecție împotriva escrocheriilor prin aplicații cibernetice de tip social media

De remarcat faptul că în acest an, ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (Adrian Victor Vevera, Director General) - cel mai important institut din domeniul cercetării, dezvoltării și inovării în tehnologia informației și a comunicațiilor din România, partener al Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă în derularea acestui proiect a fost distins cu Premiul 'eInnovation' în cadrul Galei Premiilor 'eFinance' - ediția XXII, organizată de Finmedia și revista 'Piața Financiară'. ICI București rămâne dedicat misiunii de a sprijini incluziunea digitală a seniorilor și de a furniza expertiză în domeniul securității cibernetice, asigurându-se că toți participanții dobândesc cunoștințele necesare pentru a naviga în siguranță în mediul digital.

Și cum securitatea cibernetică începe cu fiecare dintre noi, reprezentanții ICI București au pregătit câteva sfaturi cu ajutorul cărora seniorii vor putea evita de-acum încolo cele mai frecvente greșeli de securitate cibernetică, ținând cont de faptul că, 'protecția online depinde de alegerile pe care le facem zilnic':

- Nu folosi aceeași parolă pentru mai multe conturi

- Ai grijă la conexiuni wi-fi publice atunci când utilizezi informații sensibile

- Verifică întotdeauna expeditorul email-ului înainte de a da click pe link-urile primite.

Aceste cursuri vor cuprinde mai multe sesiuni de instruire care vor avea loc atât în București, cât și în marile orașe ale țării, având ca scop securitatea cibernetică și prevenirea fraudelor online, dar și recunoașterea și evitarea atacurilor cibernetice prin educarea seniorilor privind cunoașterea metodele de protecție. Importanța acestui proiect este una majoră și datorită faptului că, într-o lume aflată în continuă mișcare și schimbare, li se oferă persoanelor vârstnice oportunitatea de a învăța cât mai multe în 'contextul abordării multidisciplinare a conceptului de îmbătrânire activă'.

'La ora actuală, aproape oricine poate utiliza mediul online pentru a afla cele mai noi știri și informații, a consulta diverse site-uri, accesa și viziona programe, videoclipuri și emisiuni, își poate gestiona conturile bancare, poate achita diverse facturi sau poate face cumpărături online' - spunea Alexandra Dobre, Președinte Fondator al Asociației Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă cu coazia lansării oficiale a programului național 'SECURITATE CIBERNETICÄ‚. Inițiere pentru Seniori'. 'Seniorii noștri se descurcă foarte bine cu rețelele de socializare și comunică și prin e-mail sau whatsapp și toate acestea cu plăcere și eforturi minime. Dar, nu odată s-au confruntat cu diversele capcane ale tehnologiei moderne, devenind victime sigure ale atacatorilor cibernetici. De aceea este atât de important să dobândească astfel cunoștințe necesare pentru a evita riscurile inerente de tip Phishing, CyberBullying, Accesul la Datele Personale sau Exploatarea unor breșe de Securitate Cibernetică. Statisticile din România privind tentativele de phishing și numărul crescut al păgubiților sunt îngrijorătoare, mai ales în rândul vârstnicilor. Scopul principal este obținerea datelor bancare și accesul la conturile bancare, la conturile de social media, la conturile și aplicațiile create pentru magazinele online, firmele de curierat sau la email-ul personal. De aceea, pentru a nu mai fi ținte sigure ale escrocheriilor cibernetice, seniorii trebuie să învețe care sunt principalele amenințări cibernetice și modalitățile prin se pot recunoaște semnele unei tentative de atac în mediul online'

Cu astfel de probleme s-au confruntat cel puțin odată persoanele vârstnice, fără experiență și fără cunoștințe esențiale în domeniu, acestea devenind principalele victime ale escrocheriilor în mediile online. Și toate, în timp ce tehnologia cucerește lumea și face îi face pe oameni, indiferent de vârstă, dependenți de comunicarea cu familia, prietenii, colegii și cu diverse cunoștințe, dar și cu acei așa-numiți 'prieteni virtuali' pe care nu îi cunosc sau care se ascund în spatele unor identități false. La ora actuală, fără acces facil și imediat la informații, la comerțul online, plata facturilor și accesarea diverselor servicii, inclusiv medicale și sociale, majoritatea disponibile online, cei mai mulți nici măcar nu își mai concep existența.

Trăim cu toții într-o lume digitalizată, în care internetul și tehnologia au devenit indispensabile în activitățile cotidiene și în care, din păcate, persoanele vârstnice sunt expuse și devin vulnerabile.

'SECURITATE CIBERNETICÃ. Inițiere pentru Seniori' este un proiect esențial pentru siguranța și bunăstarea generațiilor vârstnice și a devenit o prioritate pentru toți cei implicați și dornici de a-i ajuta pe seniorii din București, dar și din toată țara să navigheze în spațiul digital în siguranță, informându-i despre principalele riscuri la care se pot expune în mediul online și ce trebuie să cunoască și cum trebuie să prcedeze pentru a se proteja. Cu ajutorul specialiștilor în securitate cibernetică, al ONG-urilor și autorităților locale se vor organiza periodic sesiuni de instruire pentru seniori atât în București, cât și în fiecare județ.

Partener: ICI București - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică

Sponsori: UniCredit Bank și ACRONIS

Biroul de Presă
Asociația Institutul Român pentru Îmbătrânire Activă

Afisari: 84

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].