Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Covasna
BULETIN INFORMATIV DE PRESÃ
Activități preventive desfășurate de polițiștii din Târgu Secuiesc
Pe 19 februarie, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Târgu Secuiesc au desfășurat o serie de activități de informare și prevenire la Liceul Pedagogic 'Bod Peter'. Acestea au fost adresate elevilor din clasele terminale de liceu, reunind aproximativ 60 de participanți, atât elevi, cât și cadre didactice.
Sesiunile interactive au abordat subiecte esențiale pentru siguranța personală și prevenirea victimizării, printre care:
- Prevenirea faptelor comise cu violență - identificarea situațiilor de risc, gestionarea conflictelor și măsuri de autoprotecție;
- Fenomenul bullying și cyberbullying - conștientizarea riscurilor și modalități de combatere a acestora;
- Reguli de circulație rutieră - aspecte esențiale privind deplasarea în siguranță cu bicicleta și trotineta electrică pe drumurile publice.
Aceste activități fac parte din demersurile constante ale poliției pentru prevenire și siguranță publică, având ca obiectiv creșterea gradului de informare și responsabilizare, în special în rândul categoriilor vulnerabile.
Sesiuni educative pentru elevi: prevenirea violenței școlare, a consumului de substanțe interzise și siguranța rutieră
Miercuri, 19 februarie, polițiștii de siguranță școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au desfășurat activități educative la Școala Gimnazială 'Godri Ferenc' și Liceul Teoretic 'Mikes Kelemen' din municipiul Sfântu Gheorghe.
La aceste sesiuni au participat aproximativ 200 de elevi și cadre didactice, scopul principal fiind informarea și educarea acestora cu privire la prevenirea comportamentelor violente, riscurile consumului de droguri și măsurile pentru evitarea accidentelor rutiere.
Temele principale abordate:
- Prevenirea violenței în mediul școlar - promovarea coeziunii în grup, dezvoltarea abilităților de comunicare și gestionarea conflictelor pentru un climat educațional echilibrat.
- Pericolele consumului de droguri - conștientizarea riscurilor, întărirea deciziei de a spune 'nu' și dezvoltarea rezilienței în fața presiunii grupului.
- Răspunderea penală a minorilor - informarea despre consecințele juridice ale comportamentelor necorespunzătoare.
- Prevenirea criminalității informatice - siguranța online și protejarea datelor personale.
Sesiunile interactive au contribuit la consolidarea informațiilor și dezvoltarea unui comportament preventiv în rândul elevilor. Astfel de activități vor continua în parteneriat cu unitățile școlare din județ.
Tot ieri, la Școala Gimnazială 'Godri Ferenc', polițiștii de la Serviciul Rutier și Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe au desfășurat o sesiune dedicată siguranței rutiere, la care au participat 73 de elevi din clasele V-VIII și 4 cadre didactice.
Subiectele abordate au inclus:
- Reguli esențiale pentru deplasarea în siguranță cu trotineta, bicicleta și rolele;
- Modul corect de traversare a drumului public și comportamentul responsabil al pietonilor;
- Norme de siguranță pentru pasageri în autoturisme și microbuze școlare, inclusiv importanța purtării centurii de siguranță;
- Semnalizarea rutieră și comportamentul preventiv în apropierea unității de învățământ și pe drumurile publice.
Elevii au avut, de asemenea, ocazia să interacționeze cu un soft educațional adaptat vârstei lor, achiziționat în cadrul proiectului 'Educație Rutieră - Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră'.
Polițiștii din Covasna continuă activitățile privind siguranța și combaterea dezinformării online
Pe 19 februarie, polițiștii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna au desfășurat activități informativ-preventive la Colegiul Național 'Nagy Mózes' din municipiul Târgu Secuiesc.
Scopul principal a fost conștientizarea pericolelor din mediul online. În acest context, elevii au participat la un studiu național privind siguranța copiilor pe internet, completând un chestionar prin metoda CAPI (Computer Assisted Personal Interview). Cei 23 de elevi selectați, parte din eșantionul reprezentativ la nivel național, și-au înregistrat răspunsurile electronic.
Ulterior, polițiștii și-au continuat activitățile în mai multe societăți comerciale din municipiu, unde au distribuit chestionarul aferent studiului național 'Fenomenele de dezinformare din mediul online și impactul asupra siguranței publice', realizat de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității. Acest demers face parte din Planul național de cercetare pentru anul 2025.
Pentru a facilita accesul la studiu, polițiștii au distribuit flyere cu un cod QR care direcționează către chestionarul online.
Siguranța comunității începe cu o informare corectă ! Polițiștii rămân alături de cetățeni, oferindu-le sprijin și recomandări pentru a naviga în siguranță în mediul digital.
Acțiune integrată pentru siguranța publică și protecția animalelor într-un cartier din municipiul Sfântu Gheorghe
Miercuri, 19 februarie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și Poliției municipiului Sfântu Gheorghe - Biroul de Investigații Criminale și Biroul de Ordine Publică, cu sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna, al specialiștilor D.S.V.S.A. Covasna, al medicului veterinar de circumscripție, în colaborare cu Serviciul Public de Gestionare al Câinilor fără Stăpân Câmpu Frumos și Poliția Locală Sfântu Gheorghe, au desfășurat o acțiune în integrată într-un cartier din municipiu.
Scopul acestei acțiuni a fost întărirea climatului de ordine și siguranță publică, precum și prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
În urma verificărilor efectuate în teren, au fost identificate 38 de cabaline nemicrocipate și fără documente de identificare. De asemenea, au fost microcipate și vaccinate antirabic 22 de exemplare canine, iar șase câini adulți au fost ridicați de pe domeniul public și transportați în adăpostul din Câmpu Frumos.
Totodată, polițiștii au legitimat 53 de persoane și au aplicat 121 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 17.887 de lei, astfel:
- 38 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 205/ 2004 privind protecția animalelor;
- 55 sancțiuni pentru încălcarea O.U.G. nr. 155/ 2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân;
- 24 sancțiuni pentru nerespectarea H.G. nr. 984/ 2005 privind normele de sănătate și bunăstare a animalelor;
- 4 sancțiuni pentru abateri rutiere constatate în conformitate cu O.U.G. nr. 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice.
Astfel de acțiuni vor continua, polițiștii și partenerii instituționali rămânând implicați în menținerea siguranței publice și protecția animalelor.
Operațiunea 'Truck & Bus' - Verificarea legalității transportului rutier de persoane și mărfuri
În această săptămână, polițiști din cadrul Serviciului Rutier, în colaborare cu polițiști din cadrul polițiilor municipale, orășenești și secțiilor de poliție rurală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna, desfășoară o serie de activități specifice pe raza întregului județ, în cadrul Operațiunii 'Truck & Bus'. Această acțiune vizează controlul legalității transportului rutier public de mărfuri și persoane.
Scopul principal al operațiunii este reducerea accidentelor de circulație în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului public de mărfuri și persoane, prin depistarea, identificarea și tragerea la răspundere a conducătorilor auto care încalcă normele rutiere și legislația specială din domeniul transporturilor.
În cadrul acțiunii sunt vizate în mod special autovehiculele destinate transportului rutier public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri, și autovehiculele pentru transportul public de mărfuri cu masa maximă totală autorizată mai mare de 3,5 tone.
Principalele obiective ale acțiunii:
- Verificarea deținerii tuturor documentelor necesare pentru efectuarea transportului public de persoane sau mărfuri.
- Monitorizarea respectării traseului stabilit și a graficului de circulație, cu opririle aferente.
- Controlul capacității de transport a autovehiculelor și a respectării reglementărilor specifice.
- Verificarea perioadelor de conducere și odihnă ale conducătorilor auto, pentru a preveni oboseala la volan și a asigura siguranța rutieră.
- Inspecția valabilității inspecției tehnice periodice a autovehiculelor.
- Testarea alcoolscop a tuturor conducătorilor auto din această categorie, pentru depistarea consumului de alcool înainte de efectuarea transportului.
- Verificarea respectării regimului legal de viteză, pentru a reduce riscul de accidente rutiere și pentru a asigura o deplasare în condiții de siguranță.
Prin implementarea acestei operațiuni, polițiștii urmăresc nu doar prevenirea accidentelor, ci și asigurarea unui transport public de mărfuri și persoane eficient, sigur și conform reglementărilor legale în vigoare.
Fără permis la volan
Miercuri după-amiaza, 19 februarie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Sfântu Gheorghe au oprit pentru control, în localitatea Ghidfalău, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 54 de ani.
În urma verificărilor, s-a constatat că acesta avea permisul retras și nu deținea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul fără permis, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].