Comunicat de presă - Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Mureș
ÎNREGISTRAREA NAȘTERII
Declararea și înregistrarea nașterii se face la Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor sau la Primăria unității administrativ-teritoriale în a cărei rază s-a produs evenimentul, în termen de:
30 zile de la data nașterii, pentru copilul născut viu și aflat în viață;
3 zile de la data nașterii, pentru copilul născut mort;
24 de ore de la data decesului, pentru copilul născut viu care a decedat înăuntrul termenului de 30 zile;
30 de zile pentru copilul găsit sau părăsit de mamă în maternitate / unități sanitare.
Înregistrarea nașterii se face ca urmare a unei declarații verbale a unuia dintre părinți, medic, persoane care au fost de față la naștere, asistent social, sau după caz, personalul cu atribuții de asistență socială din unitatea sanitară în care a avut loc nașterea sau orice persoană care a luat cunoștință despre nașterea copilului.
Documente necesare la înregistrarea nașterii în termen:
- Certificatul medical constatator al nașterii;
- Actul de identitate al declarantului;
- Actele de identitate ale părinților copilului, după caz;
- Certificatul de căsătorie al părinților copilului în original, după caz;
- Declarație scrisă și semnată de ambii părinți cu privire la numele pe care îl va purta copilul, în situația în care aceștia poartă nume de familie diferite;
- Declarație de recunoaștere, pentru copilul născut din afara căsătoriei, dată în fața ofițerului de stare civilă care înregistrează nașterea, din care să rezulte și încuviințarea purtării numelui de familie pe care îl dobândește copilul, cu consimțământul mamei;
- Declarație cu privire la domiciliul copilului, în cazul în care părinții au domicilii diferite;
- Declarație cu privire la naționalitatea copilului și a părinților, din care să reiasă voința expresă a acestora cu privire la completarea rubricilor din actul de naștere.
DIRECTOR GENERAL,
Codruța Sava
Exemplar unic
Întocmit: Romela Bocheș, consilier juridic
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.