Comunicat de presă - Ambasada Republicii Federale Germania București
145 de ani de relații diplomatice: Germania și România își sărbătoresc parteneriatul
Germania și România aniversează astăzi 145 de ani de relații diplomatice.
În data de 20 februarie 1880, cele două țări au inițiat în mod oficial relațiile diplomatice. La scurt timp după aceea, a fost deschisă și Ambasada Germaniei la București.
Această dată istorică, importantă pentru cele două națiuni, dar și pentru cooperarea europeană, este privită cu recunoștința și mândrie de către ambele țări. România și Germania pot privi împreună la cei 145 de ani de prietenie și cooperare, marcați de legături politice, economice și culturale.
Debutul acestei aniversări istorice l-a reprezentat recepția oferită de Ambasadorul Germaniei, Dr. Peer Gebauer, la care au participat prim-ministrul Marcel Ciolacu, vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul de Externe Emil Hurezeanu și ministrul Energiei Sebastian Burduja, precum și numeroși alți oaspeți de rang înalt, pentru a sărbători împreună prietenia româno-germană.
Dr. Peer Gebauer, Ambasadorul Republicii Federale Germania la București a subliniat:
'Prietenia dintre Germania și România reprezintă un exemplu minunat pentru puterea cooperării diplomatice și pentru valorile comune în Europa. Țările noastre sunt strâns conectate prin parteneriatul în cadrul UE, NATO, al Consiliului Europei, în OSCE și în cadrul multor altor formate la nivel internațional. Prietenia noastră se bazează pe legăturile formate datorită prezenței de secole a minorității germane în România. Privim în urmă la 145 de ani de relații diplomatice, animați de sentimente de apropiere, recunoștința și prietenie. Suntem conștienți, însă, că acest parteneriat nu a fost niciodată mai important ca astăzi. Doar împreună, doar alături de România și de partenerii noștri europeni și transatlantici putem izbândi în fața actualelor provocări.'
Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a declarat: 'România și Germania împărtășesc aceleași valori democratice pe care se întemeiază Uniunea Europeană: promovarea păcii, securității, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale. Țările noastre au la bază o legătură solidă asigurată de comunitatea românească din Germania și minoritatea germană din România, de legături economice strânse, aflate la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani. În fața oricăror provocări, solidaritatea și cooperarea la nivel bilateral și european rămân principii-cheie pentru acțiunile noastre'.
Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a declarat:
'Relațiile bilaterale sunt definite astăzi de o cooperare excelentă, atât la nivel politic, cât și în plan economic, social, cultural sau interuman. Semnarea Tratatului româno-german privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa, la 21 aprilie 1992 și adoptarea, anul trecut, a Legii de instituire a zilei de 21 aprilie ca Ziua Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania reprezintă repere speciale, menite să reconfirme cooperarea strânsă dintre țările noastre.'
Adriana Stănescu, Ambasadorul României în Republica Federală Germania, a declarat:
'Pentru România, această aniversare este una specială și reprezintă o excelentă ocazie pentru a evidenția prietenia solidă, colaborarea strânsă și bazată pe încredere reciprocă și valori comune, precum și pe parteneriatul strâns în cadrul Uniunii Europene și al NATO al țărilor noastre. În deceniile care au trecut, relațiile româno-germane au crescut permanent, dobândind un caracter privilegiat, de natură strategică, iar în prezent prietenia româno-germană reprezintă o ancoră de stabilitate și predictibilitate. Am încredere că relațiile noastre vor continua să se dezvolte și să cunoască rezultate fructuoase în toate domeniile de cooperare, în avantajul ambelor țări și pentru binele cetățenilor lor.'
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].