Democrația și orbirea colectivă

Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne întrebăm: în ce direcție ne îndreptăm ? Valorile democratice, pentru care românii și-au riscat propria viață în 1989, sunt supuse unui test de rezistență.

Cetățenii, cei care ar trebui să vegheze asupra lor, par uneori că au uitat ce înseamnă cu adevărat să le prețuiești.

Declarațiile lui JD Vance au fost primite cu un val de indignare sau exaltare, după caz, dar nu pentru ceea ce a vrut el să transmită, ci pentru ceea ce fiecare a ales să înțeleagă. În mod clar, nu a justificat și nu a susținut derapajele democratice. Dimpotrivă. Șocul americanilor nu este față de o alegere politică anume, ci față de faptul că, după ce s-a investit atât de mult în consolidarea democrațiilor europene, acestea pot fi așa de ușor destabilizate cu câteva campanii pe rețelele de socializare.

Când a spus că amenințarea nu vine neapărat de la Rusia și China, ci mai degrabă din interior, nu a probat tacit autocrația, a transmis că dacă renunțăm la democrație, vom fi lăsați să ne pierdem în întunericul pe care singuri ni l-am ales. O lecție amară, dar necesară.

Nu este acceptabil pentru o democrație să anulezi alegerile și să te mulțumești cu simplul fapt de că ai un stat de drept funcțional care îți oferă șansa să te salvezi în acest fel. Valorile democratice nu pot aparține doar elitelor, acestea trebuie însușite de către fiecare cetățean în parte și apărate, zi de zi, cu atât mai mult în momentele dificile în care un atac hibrid îi pune la grea încercare credința în democrație.

Democrația nu poate rămâne o lozincă fără substanță și nici nu poți fi ținut cu forța într-o democrație pentru că este contrar valorilor democratice.

Înțelegem toată această situație ca pe un test pentru a putea acționa cu luciditate. Este un test al încrederii în democrație. Este un test al valorilor și al încrederii noastre în societatea pe care noi am creat-o și pe care avem obligația să o apărăm. Acum se testează autonomia în gândire și în decizie prin raportare la valorile democratice, iar cei care nu vor trece testul, vor cunoaște o altfel de lume. SUA, în mod clar, nu va salva pe nimeni care se abate de la această cale pentru că înțeleg valorile democratice și nu te pot forța să rămâi într-o democrație dacă nu îți dorești acest lucru.

Pentru SUA, democrația europeană suferă de o orbire colectivă. O orbire albă, strălucitoare, ca în romanul 'Eseu despre orbire' a lui Jose Saramago (ecranizat în anul 2018 - filmul Blindness). Crezând că apărăm valorile democratice, ajungem să le subminăm. Crezând că sancționăm derapajele, devenim noi înșine parte din problemă. Și, asemenea personajelor din roman, rătăcim fără direcție, orbi în mijlocul evidenței.

În 'Eseu despre orbire', oamenii ajung să trăiască în mizerie nu pentru că nu ar mai avea ochi, ci pentru că și-au pierdut busola morală. Lipsa vederii este doar un pretext pentru colaps. Exact asta se întâmplă acum: nu suntem lipsiți de democrație, doar suntem incapabili să o vedem și să o apărăm așa cum trebuie. Am căzut în capcană și, prin fel și fel de inginerii sociale, percepțiile noastre au fost schimbate și am ajuns să credem tocmai invers. Ne-a fost furată capacitatea de a înțelege lumea.

Adevărata tragedie ce reiese din roman nu este pierderea vederii, ci prăbușirea societății. Cei orbi nu mai sunt capabili să discearnă binele de rău, să coopereze sau să conducă. Se împart rapid în haite - unii încearcă să mențină ordinea, alții vor doar să profite, iar cei speriați se lasă duși de val.

Această poveste nu este ficțiune. Este exact tabloul la care ne uităm astăzi. Și dacă privim cu atenție, vedem aceleași grupuri de personaje, doar că într-un alt decor.

Primul grup este cel al democraților - cei care și-au însușit atât de bine aceste valori încât încearcă să mențină ordinea, statu-quoul într-o lume care alunecă spre haos. Ei înțeleg că democrația nu este un lux, ci o responsabilitate, și că trebuie protejată nu doar cu declarații, ci cu acțiuni coerente. Dar sunt puțini și par tot mai copleșiți de zgomotul celorlalți.

Al doilea grup este cel al extremiștilor suveranisti - cei care au înțeles că orbirea generală le oferă putere. Exact ca în roman, unde o bandă de orbi preia controlul asupra proviziilor și impune un regim de teroare, extremiștii de astăzi capitalizează confuzia și slăbiciunea democrației. Ei nu vor să construiască nimic, ci doar să exploateze haosul ca să impună mai apoi un regim al terorii. Din acest motiv nici nu vedeți soluții concrete din partea acestora, ci doar vorbe deșarte, doar acțiuni menite să vă țină captivi ca atunci când nu vă puteți dezlipi din a vă mai uita la un episod dintr-un serial.

Al treilea grup este cel mai numeros și cel mai periculos: cei care nu fac nimic. Oamenii care, în loc să își recapete vederea, preferă să fie ghidați de alții. În roman, aceștia sunt cei care acceptă ordinele grupului violent fără să riposteze, care se mulțumesc cu firimiturile de libertate, convinși că altă opțiune nu există. Astăzi, ei sunt cei care, în fața derapajelor democratice, spun: 'Asta e, ce putem face ?' - și prin pasivitatea și neutralitatea lor permit derapajele de mâine.

Având această imagine oferită de romanul lui Jose Saramago, dacă vrem să fim de partea bună a istoriei, trebuie să ne comportăm ca atare. Nu SUA trebuie să ne spună cine suntem. Noi trebuie să ne recăpătăm vederea. Noi trebuie să ne trezim.

În acest context, Trump nu este un salvator și nici un adversar. Este, mai degrabă, cel care aprinde o lanternă în mijlocul acestui întuneric care se abate asupra UE. Nu știe încă dacă în fața lui sunt oameni care gândesc lucid, în spirit democratic sau umbre care doar repetă fraze învățate mecanic.

Să fii pus în postura de a anula alegeri, în mod clar, nu arată că societatea și-a însușit valorile democratice. Reacția României și a românilor în fața unor acțiuni ostile, hibride, ar fi trebuit să fie una clară și hotărâtă în favoarea democrației, nu una care să lase loc de confuzie, dezbinare și de alimentare a teoriilor conspirației. Niciunul dintre statele din Uniunea Europeană nu ar trebui să-și permită astfel de erori, mai ales în actualul context geopolitic. În loc să pună în discuție fundamentul democratic, ar trebui ca fiecare să își pună întrebarea corectă: Cum am ajuns aici ? Ce am greșit ? Ce putem face pentru a ne proteja democrația pe viitor și, mai ales, Cât timp mai avem pentru a corecta greșelile trecutului ?
Uniunea Europeană trebuie să înțeleagă că nu își poate permite luxul lamentărilor. Europa nu are nevoie de bocitoare, ci de lideri lucizi și puternici. De oameni hotărâți și capabili să apere democrația nu doar în teorie, ci și în practică. Avem nevoie de strategii și acțiune, fără reacții pripite.

Români, acesta nu este un moment de panică. Este un moment de claritate. Un moment în care trebuie să ne reafirmăm angajamentul față de principiile democratice. Să înțelegem că lumina democrației trebuie să ardă zi de zi în fiecare dintre noi. Nu stingeți această lumină pe care o aveți pentru că ea nu poate renaște în sufletele voastre peste noapte, ci va fi nevoie zeci de ani de chin până să vă dați seama de ceea ce ați pierdut.

Să nu ne pierdem luciditatea. Să nu ne pierdem valorile. Și, mai presus de toate, să nu ne pierdem democrația.

Ștefan Tanasă
Deputat USR