logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu

PREGÃTIREA PROFESIONALÃ CONTINUÃ A POLIȚIȘTILOR, O CONDIȚIE ESENȚIALÃ PENTRU MISIUNI ÎN SIGURANȚÃ

Una dintre prioritățile Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu este pregătirea profesională la standarde cât mai ridicate a polițiștilor, astfel încât aceștia să fie capabili în orice moment, în cadrul activităților de serviciu desfășurate, să intervină prompt și conform prevederilor legale, pentru siguranța comunității.

În acest scop, ofițerii instructori din cadrul Biroului Pregătire Profesională ai Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, desfășoară în luna februarie a.c., mai multe sesiuni de pregătire, adresate polițiștilor din structurile operative, ale celor două inspectorate.

Astfel, pregătirea acestora se realizează pe trei linii de activitate:
- Pregătirea în domeniul tactică polițienească;
- Pregătirea în domeniul educație fizică și autoapărare;
- Pregătirea în domeniul tragerii cu armamentul din dotare.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, prin Biroul Pregătire Profesională, structură de specialitate care asigură pregătirea profesională a polițiștilor, se efectuează periodic instruiri care au ca principal scop pregătirea de intervenție a personalului instituției.

Polițiștii Biroului Pregătire Profesională asigură organizarea, planificarea și bună desfășurare a activităților care vizează procesul de pregătire practică, formare profesională și evaluare a performanțelor polițiștilor giurgiuveni.

Astfel, în baza unui protocol încheiat între cele două instituții, sunt organizate instruiri pentru dezvoltarea și menținerea deprinderilor practice de bază ale personalului operativ, care își desfășoară activitatea, în special, în segmentul stradal, în structurile de ordine publică, poliție rutieră și poliție de frontieră.

Activitățile de instruire sunt organizate săptămânal și vizează pregătirea a maxim 30 de polițiști și polițiști de frontieră.

Ne dorim promptitudine, profesionalism și siguranță în executarea misiunilor încredințate, astfel încât pregătirea profesională și fizică a polițiștilor are caracter continuu, fiind o preocupare individuală și colectivă a polițiștilor din cadrul celor două instituții.

Afisari: 323

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.