Comunicat de presă - Code for Romania
Alegerile din Germania de pe 23 februarie 2025 vor fi observate folosind Vote Monitor, aplicație dezvoltată de Code for Romania în 2016
Vote Monitor este prima aplicație de monitorizare a alegerilor din România și una dintre puținele folosite în întreaga lume. Aceasta oferă în timp real o mai bună înțelegere a evoluției desfășurării alegerilor și a fost folosită de către observatorii independenți pentru observarea tuturor alegerilor din România din 2016 încoace. Începând din 2023, odată cu extinderea organizației Code for Romania la nivel internațional, Vote Monitor a fost folosită și în afara României, sprijinind organizațiile neguvernamentale din Polonia, Georgia, Bulgaria, Moldova, Serbia și Kosovo să monitorizeze alegerile.
'Încă de acum 9 ani, Code for Romania și-a propus să transparentizeze alegerile și să ne apere votul: cea mai importantă misiune pentru ca o comunitate, o națiune să își poată controla propriul destin. Suntem mândri că o soluție creată în România apără alegerile din Germania,' a declarat Bogdan Ivănel, fondator Code for Romania.
Duminică, 23 februarie 2025, Vote Monitor va fi folosită pentru prima dată în Germania de către European Platform for Democratic Elections (EPDE). Înființată în 2012, EPDE este o rețea de organizații independente de observare a alegerilor, ce sprijină monitorizarea alegerilor de către experți electorali și observatori independenți și contribuie la contribuie la promovarea principiilor democratice în întreaga Europă.
'Vote Monitor schimbă regulile jocului. Această soluție oferă o înțelegere mai clară, în timp real, a procesului electoral. Este încurajator să vedem cum tehnologia ne îmbunătățește capacitatea de a observa alegerile și de a proteja democrația', a spus Lukasz Kondraciuk, Integrity and Technology Lead, European Platform for Democratic Elections (EPDE).
În ultimul an EPDE a folosit Vote Monitor în mai multe misiuni internaționale, în România, Georgia, Moldova și Kosovo, iar duminica aceasta, alături de Code for Romania, observă alegerile din Germania. Datele colectate cu Monitorizare Vot contribuie la o imagine cât mai exactă a alegerilor și o analiză a procesului electoral.
Despre Code for Romania
Creată în 2016 și având ca misiune asumată rezolvarea blocajelor și problemelor României prin intermediul soluțiilor digitale, Code for Romania a devenit între timp cea mai mare organizație de tehnologie civică din lume. Printre soluțiile dezvoltate în laboratorul civic al Code for Romania se numără și un ecosistem digital dedicat exclusiv alegerilor.
Petruta Petcu
Senior Director, Media Relations Division
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.