Comunicat de presă - Administrația Prezidențială
Participarea Președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, la Summitul extraordinar informal al Partidului Popular European
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat, marți, 18 februarie 2025, la Summitul extraordinar informal al Partidului Popular European (PPE), desfășurat în format de videoconferință.
Principala temă de discuție a fost situația din Ucraina și coordonarea la nivel european pentru asigurarea securității pe termen lung a continentului. Liderii Partidului Popular European au confirmat din nou angajamentul total față de sprijinirea Ucrainei în fața agresiunii ilegale a Rusiei și au subliniat că o pace justă și durabilă este esențială pentru securitatea întregii Europe.
PPE a pledat în unanimitate pentru menținerea unității la nivel european în abordarea situației de securitate actuale, pentru luarea unor decizii rapide și eficiente. Orice acord de pace trebuie să respecte suveranitatea Ucrainei și să includă atât Ucraina, cât și Europa în procesul de negociere.
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a exprimat susținerea fermă a țării noastre pentru menținerea unității și coordonării la nivelul UE în abordarea provocărilor actuale. Mandatul său, ca Președinte interimar, rămâne centrat pe asigurarea continuității și stabilității României și a politicii sale externe.
Președintele interimar a evidențiat sprijinul constant și substanțial al României pe multiple planuri pentru Ucraina, încă de la debutul conflictului.
Liderii PPE au subliniat necesitatea creșterii investițiilor în Apărare, iar accentul trebuie pus pe achiziții comune de echipamente militare esențiale, pentru a reduce costurile și a maximiza eficiența.
Uniunea Europeană trebuie să acționeze rapid pentru a-și consolida securitatea colectivă și pentru a asigura un viitor stabil atât pentru Ucraina, cât și pentru întregul continent european.
Participanții la reuniunea de marți au accentuat faptul că garanțiile de securitate vor reprezenta un element cheie, care trebuie să implice și Statele Unite ale Americii, aceasta fiind singura modalitate de a asigura o descurajare credibilă.
În final, Președintele Ilie Bolojan s-a referit și la situația dificilă în care se află Republica Moldova, pledând pentru continuarea sprijinului european pentru aceasta, mai ales în contextul alegerilor parlamentare din această toamnă și al suspendării finanțării din partea SUA.
Departamentul Comunicare Publică
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].