Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Primarul Mihai Polițeanu îl acuză pe directorul ADI Prahova, Cristian Ganea, de abuz în serviciu.
Edilul șef al municipiului Ploiești a depus o plângere la Inspectoratul Județean de Poliție Prahova împotriva lui Cristian Ganea, directorul ADI Prahova și a solicitat demararea unei cercetări, conform legii, considerând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu, conform art. 297 din Codul Penal.
Reamintim că, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești nr. 624/ 12.12.2024, s-a aprobat retragerea Municipiului Ploiești din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară' Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova', pe motiv că această structură comunitară nu și-a îndeplinit propriile obligații, conform Statutului acestei structuri comunitare.
Administrația publică ploieșteană a solicitat Asociației de Dezvoltare Intercomunitară' Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova' să predea bunurile ce îi revin Municipiului Ploiești, conform contractului, acestea incluzând platformele gospodărești și terenurile aferente.
Reprezentanții ADI Deșeuri Prahova nu au dat, însă, curs notificărilor scrise ale autorității publice ploieștene, în vederea predării - primirii acestor bunuri.
Noul operator de salubritate al municipiului Ploiești, căruia i s-a atribuit contractul de delegare a serviciului de colectare separată și transport separat al deșeurilor, necesită punerea la dispoziție, în stare corespunzătoare, a acestor platforme gospodărești și a terenurilor aferente acestora.
De asemenea, pentru implementarea de către Municipiul Ploiești, în bune condiții, a proiectului 'Construirea de insule ecologice digitalizate tip 1 - insulă ecologică supraterană încasetată în Municipiul Ploiești' este necesară predarea de către asociația amintită a tuturor platformelor gospodărești și a terenurilor aferente.
'Considerăm abuziv refuzul de a preda platformele gospodărești și terenurile aferente acestora, drept pentru care am solicitat conducerii Inspectoratului Județean de Poliție Prahova să ia măsurile legale care se impun', a declarat, în acest context, primarul Mihai Polițeanu.
Sancționăm încălcarea normelor și îmbunătățim serviciile publice oferite ploieștenilor !
Construim o administrație publică bazată pe eficiență, corectitudine și transparență decizională !
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚÃ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].