Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
BULETIN INFORMATIV
În ultimele 48 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 891 de verificări de persoane și 509 verificări de autovehicule, pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.
Au fost constatate 302 abateri de natură contravențională, majoritatea la normele legale privind circulația pe drumurile publice, care au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 59.291 de lei.
Au fost efectuate 106 testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe, au fost reținute 17 permise de conducere și au fost retrase opt certificate de înmatriculare.
*
Infracțiuni rutiere
În noaptea de 14/15 februarie 2025, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, pe strada Vasile Goldiș din Alba Iulia, un autoturism condus de un tânăr de 18 de ani, din localitatea Lancrăm. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,56 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În noaptea de 14/15 februarie 2025, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr de 22 de ani, din localitatea Sâncel, ar fi consumat băuturi alcoolice și s-ar fi urcat la volan. Polițiștii l-au oprit pe tânărul de 22 de ani, pe raza localității Crăciunelu de Jos. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,78 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate.
*
Reținut pentru săvârșirea unor infracțiuni rutiere
La data de 15 februarie 2025, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 58 de ani, din localitatea Săliștea, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui autoturism cu număr fals de înmatriculare, conducerea fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În după-amiaza zilei de 15 februarie 2025, polițiștii au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat de 58 de ani, din localitatea Săliștea, ar fi lovit un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice, și ar fi plecat de la fața locului.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că cele sesizate se confirmă, iar bărbatul de 58 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, autoturismul condus de acesta nu este înmatriculat în circulație, numărul de înmatriculare montat pe autoturism fiind atribut unui alt autoturism.
Bărbatul a fost identificat de polițiști și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,82 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate.
*
Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
La data de 15 februarie 2025, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 45 de ani, bănuit de săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
În după-amiaza zilei de 15 februarie 2025, bărbatul de 45 de ani, din municipiul Alba Iulia, a fost surprins în flagrant de către polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, în timp ce se afla la adresa de domiciliu a părinților săi, deși, la data de 7 februarie 2025, Judecătoria Alba Iulia a dispus emiterea unui ordin de protecție, pe o perioadă de 3 luni, prin care bărbatului i s-a interzis apropierea față de părinții săi, la o distanță mai mică de 100 de metri.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
*
Mandat executat
La data de 14 februarie 2025, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Abrud au identificat și reținut un bărbat de 71 de ani, din orașul Abrud. Acesta este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 14 februarie 2025, de către Tribunalul Alba.
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse privative de libertate de 8 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism în formă continuată, pornografie infantilă în formă continuată și act sexual cu un minor în formă continuată.
Bărbatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei.
Amplasarea radarelor în data de 17 februarie 2025
Drumul Național 1 - Alba Iulia - Sântimbru - Oiejdea - Galda de Jos - Teiuș - Aiud - Inoc - limită cu județul Cluj
Drumul Național 1 - Sebeș - Cut - Cunța - limită județul Sibiu
Drumul Național 7 - Săliștea - Șibot - limită cu județul Hunedoara
Drumul Național 67C - Sebeș - Petrești - Săsciori
Drumul Național 74 - Ighiu - Zlatna - Feneș - Abrud - Bucium Cerbu
Drumul Național 75 - Câmpeni - Gârda - Arieșeni
Drumul Național 75 - Baia de Arieș - Lupșa
Alba Iulia - Bulevardul Încoronării - Bulevardul Ferdinand I - strada Clujului, strada Regiment V Vânători, Strada Calea Moților
Municipiul Sebeș - strada Lucian Blaga, strada Traian
Cugir - strada Victoriei
Ocna Mureș - Războieni - Noșlac
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].