Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Primăria Ploiești ia măsuri pentru a asigura transparența și corectitudinea raportărilor efectuate de compania locală de transport public (TCE).
În urma unei verificări aleatorii a numărului de kilometri raportați zilnic de către operatorul S.C. TCE SÃ Ploiești, au fost identificate o serie de nereguli în raportările zilnice privind kilometri facturați de compania locală de transport public.
În acest context, Primarul Mihai Polițeanu a solicitat Inspectoratului Județean de Poliție Prahova derularea, cu celeritate, a unei anchete independente, efective și aprofundate cu privire la posibila săvârșire a infracțiunilor de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals în legătură cu kilometri facturați de către acest operator public.
Primăria Municipiului Ploiești va acorda tot sprijinul necesar pentru derularea acestei anchete, iar angajaților S.C. TCE SÃ Ploiești li s-a solicitat să nu modifice rapoartele scrise ori aplicația informatică de profil, chiar dacă cineva le va solicita acest lucru.
De asemenea, în cursul acestei zile, Primăria Municipiului Ploiești a depus o plângere penală în atenția Inspectoratului Județean de Poliție Prahova privind săvârșirea infracțiunilor de distrugere și gestiune frauduloasă.
Astfel, se solicită efectuarea de cercetări penale și luarea măsurilor legale ce se impun față de suspiciunea că părți componente din bunurile municipiului Ploiești au fost folosite în alt scop decât îndeplinirea obiectului contractului de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de persoane.
Această plângere penală vine ca urmare a unor verificări a situației bunurilor din patrimoniul Municipiului Ploiești propuse la casare, respectiv a 23 de TROLEIBUZE NEOPLAN tip N6121.
Comisia, formată din specialiști ai municipalității, a constatat faptul că din cele 23 de troleibuze propuse a fi scoase din funcțiune lipsesc piese/ componente/ scaune/ oglinzi, etc, iar reprezentanții S.C. Transport Călători Express S.A. Ploiești nu au putut comunica dacă s-a ținut o evidență a acestor mișcări de componente, respectiv dacă a fost informat Municipiul Ploiești în acest sens.
În plângerea penală formulată de Primăria Municipiului Ploiești se mai arată că bunurile aparținând patrimoniului municipiului Ploiești au fost degradate, aduse în stare de neîntrebuințare, fiind pricinuită o pagubă în contextul administrării sau conservării acestora.
Asigurăm transparență și responsabilitate în administrația publică locală !
Facem pași importanți pentru a proteja interesele cetățenilor !
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚÃ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].