logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timișoara

Timișorenii iubitori ai ciclismului sunt invitați la pedalare în cadrul POLI BIKE CHALLENGE 2025

POLI BIKE CHALLENGE, competiția ciclistă născută pentru a sărbători 100 de ani de când Universitatea Politehnica Timișoara se identifică cu sportul din municipiul de pe Bega, a ajuns la cea de-a IV-a ediție, devenind o tradiție a orașului. Având menirea de a aduce locuitorii acestuia împreună, mai aproape, prin mișcare în aer liber, ediția din acest an figurează, ca și cele precedente, în calendarul Federației Române de Ciclism.

Cea de-a IV-a ediție a POLI BIKE CHALLENGE, o competiție de ciclism de tip criterium prin care UPT își reafirmă angajamentul față de păstrarea tradiției și dezvoltarea componentei sportive în cadrul comunității academice, va avea loc pe data de 27 aprilie 2025 și este destinată copiilor, amatorilor și sportivilor profesioniști, fiind desfășurată în mai multe curse, dedicate fiecărei categorii:

1. Cursa Family - ora 12:00, destinată categoriilor de familie cu copii 3-8 ani. Traseul este un circuit cu lungimea de 900 metri/tur și va fi parcurs de două ori.

2. Cursa copii 5-6 ani - ora 12:20, destinată categoriilor de băieți și fete cu vârsta 5-6 ani. Traseul este un circuit cu lungimea de 900 metri/tur și va fi parcurs de două ori.

3. Cursa copii 7-8 ani - ora 12:40, destinată categoriilor de băieți și fete cu vârsta 7-8 ani. Traseul este un circuit cu lungimea de 900 metri/tur și va fi parcurs de trei ori.

4. Cursa copii 9-10 ani - ora 13:00, destinată categoriilor de băieți și fete cu vârsta 9-10 ani. Traseul este un circuit cu lungimea de 900 metri/tur și va fi parcurs de patru ori.

5. Cursa copii 11-12 ani - ora 13:20, destinată categoriilor de băieți și fete cu vârsta 11-12 ani. Traseul este un circuit cu o lungime de 900 de metri/tur și va fi parcurs de cinci ori.

6. Cursa copii 13-14 ani - ora 13:40, destinată categoriilor de băieți și fete cu vârsta 13-14 ani. Traseul este un circuit cu lungimea de 900 metri/tur și va fi parcurs de șase ori.

7. Cursa Open - ora 14:00, destinată tuturor persoanelor cu vârsta mai mare de 15 ani. Se poate concura cu orice tip de bicicletă (exclus cele electrice și cursierele). Traseul este un circuit cu lungimea de 2,5 km/tur și va fi parcurs de 11 ori.

8. Cursa Amatori - ora 15:00, destinată cicliștilor licențiați sau nelicențiați. Singurul tip de bicicletă acceptată este cursiera! Traseul este un circuit cu lungimea de 2,5 km / tur și va fi parcurs de 13 ori.

9. Cursa Elite - ora 16:00, destinată cicliștilor licențiați care fac parte din categoria Elite. Singurul tip de bicicletă acceptată este cursiera! Traseul este un circuit cu lungimea de 2,5 km / tur și va fi parcurs de 15 ori.

Mai multe detalii despre organizare, înscriere și participarea la concurs pot fi găsite pe RaceDay (https://raceday.ro/poli-bike-challenge). La cursele pentru copii se vor acorda premii în obiecte, iar la cursele Open, Amatori și Elite câștigătorii vor fi recompensați cu premii în bani.

Ca și în anii trecuți, competiția, organizată de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, are și un aspect caritabil, sumele colectate din taxa de participare (100 de lei) urmând să fie direcționate către 2 sportivi din cadrul Clubului Politehnica, cu rezultate remarcabile.

Afisari: 57

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].