Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie R. Moldova, asupra căruia au descoperit un permis de conducere fals.
În data de 13 februarie a.c., în jurul orei 03.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, pasager într-un autocar, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 40 de ani.
În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra persoanelor, ocazie cu care, asupra bărbatului, a fost descoperit ascuns un permis de conducere cu însemnele autorităților din Ucraina.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că, aflându-se la muncă în Ucraina în anul 2023 a urmat cursurile unei școli de șoferi, iar în urma finalizării acestora a primit prin postă, la adresa de rezidență, permisul de conducere descoperit la control. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că documentul în cauză este fals ori falsificat.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui: Comisar de poliție MIRICÃ IRINA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].