Comunicat de presă - Ceau, Cinema!
Retrospectivă la Timișoara cu filme de la cel mai important festival de cinema clasic din lume
Timișoara, 12 februarie 2025
Publicul cinefil din Timișoara este așteptat să descopere între 21 și 23 februarie o retrospectivă de șase filme clasice de la Il Cinema Ritrovato din Bologna, cel mai important festival de cinema de patrimoniu din lume, organizată în parteneriat de Ceau, Cinema! și Institutul Italian de Cultură.
Filmele, realizate de mari cineaști precum italienii Vittorio de Sica, Ermanno Olmi și Lina Wertmuller, armeanul Serghei Paradjanov și portughezul Manoel de Oliveira, vor fi proiectate în versiuni restaurate, iar proiecțiile vor avea loc la Cinema Studio.
Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul cinemastudio-tm.ro.
Prin retrospectiva Il Cinema Ritrovato on Tour la Timișoara, susținută de Institutul Italian de Cultură, Ceau, Cinema! inaugurează un cineclub regulat, care va propune retrospective lunare în perioada de dinaintea celei de-a 12-a ediții a festivalului, ce se va desfășura între 16 și 20 iulie.
'Suntem bucuroși că putem aduce în premieră și la Timișoara prestigiosul program Il Cinema Ritrovato on Tour. Este o onoare să putem da startul noului proiect Ceau, Cineclub! cu o selecție captivantă de filme de la cel mai mare festival din lume dedicat cinematografiei de patrimoniu. Mulțumim Institutului Italian de Cultură și directoarei Laura Napolitano pentru sprijin și parteneriat', spune echipa Ceau, Cinema!
Filmele vor fi introduse de curatorul programului, criticul de film Călin Boto, alături de directorul artistic al Ceau, Cinema!, Ionuț Mareș. Publicul este invitat să participe la dezbateri la finalul proiecțiilor.
'În fiecare vară, de 38 de ani, cinefilii din toată lumea își dau întâlnire la Bologna pentru a sărbători experiența unică a vizionării colective a unor filme clasice. Il Cinema Ritrovato este o bijuterie a producției culturale italiene, un festival care propune restaurări și redescoperiri surprinzătoare ale unor filme, amintindu-ne de valoarea patrimoniului nostru cinematografic și de importanța restaurării și conservării acestuia. Institutul Italian de Cultură din București este încântat să colaboreze încă o dată cu Cineteca din Bologna pentru a aduce o versiune itinerantă a acestui festival și în România, la București și, de anul acesta, și la Timișoara, cu o selecție eclectică de filme, care se vrea și un omagiu adus personalității lui Marcello Mastroianni, la 100 de ani de la nașterea acestuia', afirmă Laura Napolitano, directoarea Institutului Italian de Cultură din București.
'Ieri, azi, mâine' (1963), o comedie populară a cuplului actoricesc Marcello Mastroianni - Sophia Loren, va deschide retrospectiva vineri, 21 februarie, de la ora 19:00. 'Este un triptic de scurtmetraje regizate de marele cineast Vittorio de Sica, trei roluri ale lui Mastroianni care surprind în detaliu acea sensibilitate actoricească elegantă, macho și, totodată, băiețesc-fâstâcită care a făcut epocă în cinemaul de pretutindeni', îl descrie curatorul Călin Boto.
'Călătorie spre începuturile lumii' (1997) al legendarului cineast portughez Manoel de Oliveira este ultima apariție pe ecran a lui Marcello Mastroianni, în rolul unui regizor care poartă amintirea unui secol de viață, istorie și cinema. Filmul, câștigător al premiului FIPRESCI la Cannes, va închide retrospectiva, duminică, 23 februarie, de la ora 20.00.
Publicul timișorean e invitat, de asemenea, să (re)descopere alți doi importanți cineaști italieni, prin două filme emblematice. 'Il posto' (1961), tandrul coming-of-age al unui tânăr proaspăt angajat care se împiedică pe drumul către maturitate, este considerat capodopera lui Ermanno Olmi. 'Duși de val' (1974), realizat de Lina Wertmuller, prima cineastă nominalizată la un Oscar pentru regie, este o romanță improbabilă cu conștiință de clasă.
Ultimele pelicule care completează programul retrospectivei sunt două filme mai puțin cunoscute ale marelui cineast armean (născut în Georgia) Serghei Paradjanov, al cărui centenar a fost celebrat de asemenea în 2024. 'Andrieș' (1954) este un film pentru copii făcut de Serghei Paradjanov (împreună cu Yakiv Bazeljan) în Ucraina și Moldova sovietice la începutul carierei, în timp ce scurtmetrajul 'Frescele Kievului' (1966) este compus din hipnoticele teste de cameră ale unui proiect neterminat al regizorului.
Retrospectiva Il Cinema Ritrovato on Tour la Timișoara este organizată de Ceau, Cinema! și Institutul Italian de Cultură din București.
Parteneri: Cineteca di Bologna, Cinema Studio.
Finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.
Sponsori: Groupama Asigurări, Vitas România.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.