Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
DECLARAȚIE DE PRESÃ REFERITOARE LA SALUBRITATE ÎN PLOIEȘTI
Primarul Municipiului Ploiești, Mihai Polițeanu
7 februarie 2025
Poziția mea cu privire la criza perpetuă a salubrității în Ploiești este constantă și publică de ani de zile și s-a transformat într-un angajament public în campania electorală. Și citez ce am spus: 'Sistemic, soluția este următoarea: ieșirea din ADI Deșeuri Prahova, procedură de achiziție pentru un nou operator și un contract direct între municipiu și prestatorul de servicii. Asta asigură restabilirea controlului asupra serviciilor de salubritate în Ploiești.'
Această poziție a devenit angajament în fața ploieștenilor și a fost validată prin votul acestora. Ploieștenii m-au însărcinat să îndeplinesc acest obiectiv.
Astăzi, la trei luni de la preluarea mandatului de primar, îmi îndeplinesc promisiunea: ieșirea totală dintr-un sistem de salubritate al cărui combustibil nu a fost niciun moment interesul public, ci exclusiv corupția, controlul banilor publici și simbioza dintre anumiți politicieni și firmele de salubritate. O comunitate nu trebuie să accepte corupția ca pe un dat. Pentru că, unde există voință și curaj, există și soluții.
Și vă anunț că, astăzi, ploieștenii sunt eliberați de mafia gunoaielor, iar Ploieștiul a devenit o republică independentă de feuda gunoaielor din Prahova. Nu mai există drum înapoi și vreau să fie clar asta tuturor rețelelor clientelare, care se hrănesc din gunoaiele abandonate pe străzile Ploieștiului.
Astăzi, realitatea de jure și de facto este următoarea:
- Ploieștiul a părăsit ADI Deșeuri pe 12 decembrie 2024 printr-un act unilateral de voință, exprimat prin votul reprezentanților ploieștenilor din Consiliul Local, care este singurul ce poate decide dacă, când și cum intrăm sau ieșim, ca oraș, dintr-o structură asociativă privind gestionarea deșeurilor. Nicio firmă de salubritate, nicio groapă de gunoi, nici ADI Deșeuri, nici măcar servitorii mafiei gunoaielor de la ADI Deșeuri nu pot decide destinul Ploieștiului.
- Astăzi, avem în Ploiești o nouă firmă de salubritate, printr-o procedură de achiziție legal îndeplinită și printr-un contract semnat direct - nu prin samsarii de la ADI Deșeuri - între orașul nostru și compania Brantner. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de doi ani, cu posibilitate de întrerupere la momentul finalizării unei proceduri de achiziție publică pe termen lung, care va fi demarată în cursul lunii martie. De regulă, aceste proceduri durează cel puțin un an pentru finalizare.
Firma Brantner vine în Ploiești pentru a oferi servicii de colectare și transport a deșeurilor menajere cu un număr de 28 de utilaje, dintre care 19 sunt noi-nouțe. Toate cele 28 de utilaje îndeplinesc norma de poluare Euro 6, adică sunt cele mai puțin poluante posibil și reprezintă mai mult decât dublul numărului de utilaje pe care l-a avut fostul operator.
Dintre cele 28 de utilaje care vor deservi Ploieștiul:
- 18 sunt autogunoiere Ford noi, cu capacitate de 15 mc și grad de compactare 6:1;
- 2 sunt autogunoiere Mitsubishi, cu capacitate de 8 mc, respectiv 10 mc, și grad de compactare de 5:1;
- 2 sunt autogunoiere Renault, cu capacitate de 13 mc și grad de compactare de 6:1;
- 1 este autogunoieră Mercedes-Benz, cu capacitate de 22 mc și grad de compactare de 6:1;
- 1 este autocontainer Mercedes (pentru ridicare containere);
- 1 este hack Mercedes (pentru ridicare containere);
- 2 sunt utilitare Ford, cu capacitate de 4 mc;
- 1 este autospecială Ford pentru spălat containere și pubele.
Din punct de vedere contractual:
- Urmează 10 zile de mobilizare, adică de pregătire pentru începerea efectivă a furnizării serviciilor de colectare și transport. Asta se va întâmpla până pe 17 februarie.
- Pe 17 februarie, compania Brantner va prelua colectarea și transportul deșeurilor în municipiul Ploiești.
- Începând cu aceeași dată, vor fi ridicate autorizațiile de acces în municipiul Ploiești pentru autospecialele Rosal. I-am informat deja despre acest lucru.
Ce probleme pot apărea în aceste zile:
- Compania Bin Go Solutions (fostă UWS/Rosal) și ADI Deșeuri au început o campanie agresivă, publică și subterană, de amenințări, dezinformări și minciuni grosolane - declarații și telefoane cu iz de șantaj, specifice mafiei deșeurilor care a dominat Ploieștiul și Prahova timp de un deceniu.
- Având în vedere disperarea lor, există posibilitatea ca Rosal să saboteze serviciul de salubritate în următoarele zile. Suntem pregătiți, dar e evident că vom avea nevoie de sprijinul și înțelegerea ploieștenilor pentru a câștiga această bătălie dură cu o mafie înțepenită în Ploiești de peste 10 ani.
- Având în vedere că acțiunile primăriei înseamnă, de facto, destructurarea mafiei deșeurilor în Ploiești, există inclusiv posibilitatea ca Bin Go Solutions (fostă UWS/Rosal) să refuze să părăsească Ploieștiul după data de 17 februarie. De la acea dată, nu vor mai avea autorizații de acces pentru utilaje, iar Poliția Locală își va face datoria.
În oricare dintre cazurile de mai sus, conducerea Rosal și conducerea ADI Deșeuri se vor îndrepta cu viteză spre o zonă penală.
Mafia gunoaielor vrea să împingă Ploieștiul într-o nouă criză a gunoaielor și amenință în acest sens:
1) Mafia gunoaielor s-a opus ieșirii din ADI Deșeuri și susține, în mod penibil, în continuare, că Ploieștiul este parte a ADI Deșeuri până ne dau ei voie să facem acest lucru. Este o chestiune de timp până vor învăța că nu mai hotărăsc ei pentru ploieșteni și că nu ne pot ține cu forța acolo unde nu vrem să fim;
2) Mafia gunoaielor a încercat să activeze tot felul de servitori din instituții publice sau gargaragii locali ori naționali pentru a bloca ieșirea Ploieștiului din ADI Deșeuri. Un exemplu: au încercat să dezinformeze UAT-urile membre ale ADI, prin pixul unui director din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, care a asumat, de capul lui, un răspuns în numele ministerului, prin care se sugerau penalități pentru ieșirea din ADI Deșeuri. În fapt, răspunsul era o simplă colecție de citate din lege, menite să dea o aparență de pericol privind plata unor penalități. Este vorba despre un director originar din Câmpina, Andrei Chivu, adus în București în mandatul Elenei Udrea, care a trimis un răspuns pe semnătură privată;
3) Mafia gunoaielor încearcă să dezinformeze populația cu privire la presupusa plată a unor penalități ca urmare a ieșirii din ADI Deșeuri. În realitate, se face o confuzie voită între calitatea de membru în ADI Deșeuri și proiectul finanțat cu fonduri europene, asociat ADI Deșeuri, care s-a încheiat și care nu mai produce astăzi niciun fel de efecte pecuniare;
4) Bin Go Solutions (fostă UWS/Rosal) amenință în stânga și în dreapta cu procese și publică comunicate de presă pline de minciuni, dezinformări și amenințări, când, în realitate, problema lor este că pierd accesul la milioane de euro nemeritate;
5) Domnul Cristian Ganea, șeful ADI Deșeuri, refuză să returneze Ploieștiului chiar și platformele de colectare a deșeurilor. Dacă va continua, vom începe demersuri legale împotriva domniei sale. Calitatea vieții ploieștenilor și curățenia Ploieștiului sunt infinit mai importante decât salariul domniei sale;
6) Mafia deșeurilor a încercat să blocheze încheierea unui contract cu un nou operator prin blocarea accesului la groapa de gunoi Vitalia de la Boldești-Scăeni și chiar a făcut acest lucru. Am găsit soluții alternative;
7) Suntem în situația în care stația de tratare mecano-biologică este operată de o firmă (SWO) care, pe 18.12.2024, a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției penale în dosarul penal 3881/284/P/2023/d2. Conform legii, cel puțin la expirarea contractului, nu va mai putea participa la o nouă procedură de achiziție privind operarea stației. Dacă nu cumva chiar din acest moment.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].