logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Ministerul Apărării Naționale

Întrevederea ministrului apărării naționale cu ministrul delegat pentru afaceri europene al Republicii Franceze

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut joi, 6 februarie, o întrevedere cu ministrul delegat pentru afaceri europene al Republicii Franceze, Benjamin Haddad, la sediul Ministerului Apărării Naționale.

Cei doi oficiali au discutat despre cooperarea în cadrul Alianței Nord-Atlantice, în special consolidarea Grupului de Luptă al NATO din România, unde Franța este națiune-cadru, ministrul apărării subliniind importanța angajamentului Franței pentru consolidarea stabilității în regiunea Mării Negre, mai ales în actualul context de securitate.

'Cooperarea cu partenerul strategic francez continuă trendul ascendent, prezența Franței, alături de militari din Belgia, Luxemburg și Spania reprezintă un semnal puternic al solidarității aliate și o recunoaștere a rolului strategic al regiunii Mării Negre. România va continua să asigure tot sprijinul necesar în calitatea sa de națiune gazdă pentru Grupul de Luptă al NATO din România', a spus ministrul Tîlvăr.

În perspectiva pregătirii deciziilor care vor fi luate de liderii aliați la viitorul Summit de la Haga, din luna iunie, cei doi oficiali au discutat despre relevanța asigurării securității în regiunea Mării Negre, un aspect esențial fiind importanța continuării sprijinirii partenerilor din această zonă, Ucraina și Republica Moldova.

'Având în vedere intensificarea acțiunilor hibride ale Federației Ruse în regiunea Mării Negre și pe întregul Flanc Estic al Alianței, considerăm necesar menținerea ca prioritate pe agenda aliată a unor măsuri colective și robuste de contracarare a acestora, inclusiv în perspectiva viitorului Summit NATO', a menționat ministrul apărării naționale.

De asemenea, Angel Tîlvăr și Benjamin Haddad au abordat și subiecte referitoare la cooperarea în cadrul Uniunii Europene, în contextul în care se încearcă identificarea unor modalități concrete de consolidare a capacităților de apărare la nivelul UE, inclusiv din perspectiva pregătirilor primei Carte Albe dedicate apărării europene.

Biroul presă

Afisari: 92

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].