Comunicat de presă - Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă 'CulturMedia'
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă 'CulturMedia' își continuă demersurile pentru echitate salarială și condiții de muncă adecvate în muzee și biblioteci
București, 6 februarie 2025 - Grupul de lucru al Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Presă 'CulturMedia' a participat, în data de 5 februarie 2025, la o reuniune organizată de Ministerul Culturii, alături de directori ai unor prestigioase muzee din țară. În cadrul acestei întruniri, împreună cu Ministrul Culturii, Natalia Intontero și conducerea ministerului, s-au analizat provocările majore cu care se confruntă sistemul muzeal și s-au conturat soluții menite să amelioreze impactul acestora.
Reprezentanții federației au pledat pentru adoptarea unor măsuri urgente menite să asigure echitate salarială și condiții de muncă conforme standardelor profesionale, printre care:
* Uniformizarea grilei salariale a angajaților din muzee și biblioteci cu cea a profesiilor echivalente din familia ocupațională Educație, în conformitate cu prevederile Legii 153/2017, amendată prin OUG 128/2023.
* Acordarea sporului legal pentru personalul care își desfășoară activitatea în zilele de sâmbătă, duminică și în perioadele de sărbători legale, în acord cu prevederile articolului 137 din Codul Muncii.
* Adoptarea unei ordonanțe de urgență vizând creșterea procentuală a salariilor angajaților din muzee și biblioteci.
* Recunoașterea și remunerarea adecvată a personalului implicat în atragerea fondurilor europene nerambursabile și cercetare arheologică preventivă.
* Instituirea unor drepturi echitabile pentru specialiștii care desfășoară activități de cercetare arheologică și care contribuie la creșterea bugetelor instituțiilor culturale prin atragerea de resurse financiare externe.
În vederea soluționării acestor revendicări, federația a solicitat convocarea de urgență a comisiei de dialog social, un cadru esențial pentru identificarea unor soluții viabile, cu participarea activă a experților Ministerului Culturii și a reprezentanților instituțiilor culturale.
Directorii muzeelor prezenți la reuniune au confirmat realitatea problemelor semnalate de federație, evidențiind aspecte deosebit de sensibile, precum asigurarea securității instituțiilor culturale, necesitatea reevaluării patrimoniului național și urgența adoptării unui Cod al patrimoniului.
Doamna ministru Natalia-Elena Intotero a manifestat deschidere față de propunerile formulate și a dispus accelerarea procesului de convocare a comisiei de dialog social. În cel mai scurt timp, concluziile acesteia vor fi înaintate spre consultare Ministerului Finanțelor, Ministerului Muncii și altor autorități competente.
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă 'CulturMedia' își reafirmă angajamentul de a acționa neobosit pentru apărarea și promovarea drepturilor profesionale ale angajaților din muzee, biblioteci și centre culturale, în deplină concordanță cu principiile legalității și cu aspirațiile membrilor săi.
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă 'CulturMedia' este cea mai mare federație culturală din România, reunind peste 40 de sindicate și fiind reprezentativă la nivel de sector de activitate, Cultură. Prin activitatea sa, federația contribuie la apărarea drepturilor și intereselor profesionale ale angajaților din aceste sectoare, promovând dialogul social și adoptarea unor politici publice echitabile.
06.02.2025
BIROUL DE PRESÃ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.