Comunicat de presă - Jandarmeria Capitalei
Referință meci de fotbal FC Dinamo 1948 București - ASC Oțelul Galați
Măsuri dispuse cu ocazia partidei:
A fost întocmit un act de sesizare în vederea înaintării către organele abilitate, în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul Penal al României.
De asemenea, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.100 de lei.
Subliniem faptul că, dintre acestea, o sancțiune contravențională, în valoare de 2.000 de lei, a fost aplicată societății specializate de pază și protecție, pentru nerespectarea obligațiilor ce îi revin.
Totodată, a fost aplicată o sancțiune complementară privind interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de șase luni.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea și sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.
În același context, în spațiul public au apărut informații false referitoare la faptul că o parte dintre suporterii oaspeți nu au fost lăsați să intre în arena sportivă.
Precizăm faptul că această informație este falsă. Toți suporterii oaspeți, constituiți în galerie, au intrat în arena sportivă, cu mențiunea că organizatorul evenimentului sportiv a furnizat bilete de acces doar suporterilor oaspeți cu domiciliul în județul Galați, conform documentului de identitate.
În final, dorim să mulțumim tuturor celor care au respectat cadrul legal în vigoare.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.