Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași
A prezentat la controlul de frontieră un document fals și s-a ales cu un dosar penal
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de înmatriculare fals pentru autoturismul pe care îl transporta cu ajutorul unei platforme.
În data de 04 februarie a.c., în jurul orei 01.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, un bărbat cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 35 de ani, care transporta, cu ajutorul unei platforme, un autoturism.
La controlul de frontieră, tânărul a prezentat pentru autoturismul transportat, un certificat de înmatriculare cu însemnele autorităților din Franța.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că acesta nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a fost rugat de un conațional, proprietarul autoturismului, să-l preia dintr-o localitate din Franța și să-l transporte în Republica Moldova, în vederea înmatriculării. Acesta a mai declarat că odată cu autoturismul i-au fost înmânate și documentele autovehiculului și că nu are cunoștință despre neregulile constatate.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Căutat de autorități, pentru trafic de persoane, descoperit și reținut în PTF Albița
Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au depistat și reținut un bărbat din Republica Moldova, căutat de autoritățile din Germania, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
În ziua de 04 februarie a.c, în jurul orei 21.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-ITPF Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a intra în țară, pasager într-un microbuz, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 23 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noștri au constatat că pe numele tânărului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare și predare sau extrădare emisă de autoritățile din Germania, din data de 14.11.2024, acesta fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, pe teritoriul acestui stat.
Tânărul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui:
Comisar de poliție MIRICÃ IRINA
Amenințarea de la volan îndepărtată de pe drumurile publice, de către polițiștii de frontieră gălățeni.
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești au sancționat penal un bărbat care conducea un autovehicul, fără a deține un permis de conducere valabil, aflat sub influența băuturilor alcoolice și care a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
În data de 04 februarie a.c., în jurul orei 19.40, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de competență, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești-ITPF Iași, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza localității Măstăcani, a observat un autovehicul care se deplasa haotic pe drumul național și care a oprit brusc pe marginea acestuia. Ajunși la fața locului, polițiștii au sesizat că persoana aflată la volan, un cetățean român în vârstă de 39 ani, emana o puternică halenă alcoolică, fapt pentru care au solicitat sprijinul colegilor din cadrul IPJ Galați / Postul de Poliție Măstăcani. Persoana în cauză a refuzat să se supună testării cu etilotestul, fiind condusă la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor pentru prelevare de probe biologice. Ajunși la sediul instituției menționate, conducătorul auto a refuzat să se supună și prelevării de analize medicale.
Cu ocazia verificărilor suplimentare în bazele de date specifice, a rezultat că persoana în cauză are permisul de conducere anulat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge și refuzul ori sustragerea conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenței unor substanțe psihoactive, la finalizare urmând a se lua măsurile legale care se impun.
Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Galați
Subcomisar de poliție RADU GEORGE
Purtător de cuvânt al I.T.P.F. Iași
Comisar șef de poliție LAZÃR DENIS MIHAELA
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.