logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - ICR Stockholm

Două documentare din România, la Festivalului DocPoint de la Helsinki

La cea de-a 24-a ediție a DocPoint - Festivalul de Film Documentar din Helsinki, unul dintre cele mai mari festivaluri de film documentar din țările nordice, programat între 4 și 9 februarie 2025, au fost selectate documentarele 'O familie aproape perfectă', regia Tudor Platon, și 'Tata' (82 minute), regizat de Radu Ciorniciuc și Lina Vdovîi.

'O familie aproape perfectă', produs de Carla Fotea / MicroFILM, a fost selectat în Competiția Internațională a festivalului. ICR Stockholm este partener al acestei ediții a festivalului, susținând participarea regizorului Tudor Platon și a producătoarei Carla Fotea. Echipa filmului a fost invitată în perioada 5- 9 februarie 2025 pentru a participa la întâlniri cu publicul și cu presa finlandeză. Filmul va fi proiectat pe 5 și 8 februarie, la cinematograful Kinopalatsi 5 din Helsinki.

Regizorul Tudor Platon și producătoarea Carla Fotea vor participa la proiecția filmului în data de 8 februarie. Pelicula explorează diferitele forme pe care le poate lua iubirea unui părinte, cele trăite, sau practici moștenite. La aniversarea de 20 de ani de la căsnicie a părinților săi, regizorul Tudor Platon i-a filmat în timp ce dansau și se sărutau. După aproape zece ani de la acel moment, află că părinții săi vor divorța. Aceasta se întâmplă în același timp în care el se îndrăgostește, își întemeiază o familie și i se naște primul copil. Camera observațională a lui Platon ajută să fie surprins spațiul reflexiei emoționale și al vindecării prin dialoguri, iar prin cadre lungi cu tăceri, acest spațiu devine chiar palpabil.

Documentarul 'Tata' (82 minute), regizat de Radu Ciorniciuc și Lina Vdovîi, va fi proiectat miercuri (5 februarie), vineri (7 februarie) si sâmbătă (8 februarie), în cadrul festivalului DocPoint din Helsinki. O jurnalistă care s-a îndepărtat de tatăl ei violent descoperă că acesta a devenit o victimă a sclaviei moderne. Odată cu denunțarea nedreptății, sunt redeschise rănile din trecutul acestora. Documentarul, produs de Manifest Film, este o coproducție Romania, Germania și Olanda.

Fondat în 2001, DocPoint Helsinki este unul dintre cele mai mari festivaluri de film documentar din țările nordice. În Finlanda, este singurul festival dedicat exclusiv filmelor documentare. DocPoint s-a extins la Tallinn în 2010, ceea ce-l face să fie singurul festival din lume care are loc în două țări în același timp.

Afisari: 107

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].