logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - USR Prahova

Avem instituții, dar niciuna nu-și asumă responsabilitatea pentru oprirea răspândirii dezinformării și fake news-urilor în România. USR: Trebuie să protejăm democrația!

Nicio instituție din România nu își asumă responsabilitatea pentru răspândirea de fake news-uri din campania electorală. Aceasta este concluzia ședinței organizate luni de președintele comisiei pentru IT din Camera Deputaților, deputatul USR Radu Miruță.

'Ceea ce am auzit cel mai des a fost: 'Nu e competența noastră' sau 'Nu avem atribuții'. România are nevoie de un cadru legal clar, care să oblige aceste instituții să acționeze rapid pentru protejarea alegerilor', a declarat Radu Miruță, președintele Comisiei.

ANCOM a declarat că supravegherea marilor companii de social media nu se află în competența sa, iar sesizările privind conturile false au fost transmise către Comisia Europeană și Irlanda, țara în care sunt înregistrate firmele care administrează o parte dintre platformele de social media. STS a precizat că nu are atribuții în combaterea dezinformării, iar SIE și SRI au menționat că au acționat conform competenței legale, dar nu au responsabilități directe în privința legislației electorale.

Președintele comisiei de IT Radu Miruță a anunțat că va face ședințe în acest format până când vor fi găsite soluții clare pentru ca manipulările din on-line să poată fi oprite și combătute eficient.

La întâlnirea de luni au participat reprezentanții Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI), Autorității Electorale Permanente (AEP), Serviciului de Informații Externe (SIE), Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS), Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) și Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), dar nimeni nu a oferit soluții clare.

Cătălin Ignat
Responsabil comunicare în cadrul Biroului Județean al USR Prahova

Afisari: 101

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].