Comunicat de presă - Teatrul Evreiesc de Stat
NEGUȚÃTORUL DIN VENEȚIA de William Shakespeare / PREMIERÃ
Vineri, 7 februarie & Sâmbătă, 8 februarie, de la ora 19.00, la Teatrul Evreiesc de Stat
Teatrul Evreiesc de Stat va prezenta vineri, 7 februarie și sâmbătă, 8 februarie, de la ora 19.00, PREMIERA spectacolului NEGUȚÄ‚TORUL DIN VENEȚIA de William Shakespeare, traducerea în limba română: Gheorghe Alina Alexandra, regia artistică, adaptare traducere și ilustrație muzicală: Eugen Gyemant, scenografia: Vladimir Turturica.
Celebrul neguțător din Veneția vine pe scena TES, în viziunea regizorală a lui Eugen Gyemant, prin intermediul unei abordări contemporane a piesei lui Shakespeare. Shylock este un personaj dotat cu o inteligență incisivă și cu multă pasiune, preocupat de teme legate de identitate, compasiune, dreptate și răzbunare. În această nouă și provocatoare interpretare, spectacolul dezbate probleme fierbinți ale contemporaneității: ce înseamnă să fii evreu sau să fii numit astfel de ceilalți, modificarea relațiilor dintre părinți și copii sau cum se manifestă dragostea în interiorul familiei.
Neguțătorul din Veneția este, probabil, piesa cea mai dificilă (din punctul de vedere al semnificațiilor) și cea mai problematică (în ceea ce privește mesajul general) dintre toate piesele lui William Shakespeare, aprecia Howard Jacobson în cartea sa intitulată 'Shylock este numele meu'.
Neguțătorul din Veneția este o piesă despre antisemitism, despre poziția tragică a evreilor în lume, despre omul care este adus în situația de a refuza să mai accepte abuzul și despre răul pe care și-l face prin acest refuz. Nu poți să te aperi, fără să devii tu cel care face rău. Dreptatea este nedreaptă. Legea și principiul sunt pretextul și ornamentul cu care sunt acoperite relațiile umane, care sunt în esență inumane.
Am ales ca în acest spectacol Shylock să fie o femeie pentru a pune în lumină opoziția dintre două femei puternice, ale căror calități vin în contradicție cu lumea în care trăiesc. O putem vedea în Portia pe regina Elisabeta I a Angliei, ostatică a convențiilor unei epoci, căreia inteligența ei i-o ia mult înainte. La fel, puternica Shylock este temută pentru capacitățile ei, care le depășesc pe ale celorlalți mari neguțători venețieni, și disprețuită pentru că e femeie și pentru că e evreică.' (Eugen Gyemant, regizor)
Neguțătorul din Veneția, scrisă între anii 1596-1598, îl aduce în fața publicului pe Shylock, personaj extrem de umanizat (depășind cu mult nivelul schematic al modelului pe care marele Will l-a avut în protagonistul piesei lui Christopher Marlowe, 'Evreul din Malta'). Motivele acțiunilor sale sunt foarte nuanțat prezentate, dobândind pe parcurs o justificare ce depășește orice parti-pris. Totul trebuie discutat, evaluat, privit din toate unghiurile posibile, pentru că întrebările nu trebuie doar să provoace răspunsuri, ci și să dea naștere unor noi întrebări.
Distribuția:
Shylock: Maia Morgenstern
Antonio: Andrei Finți / Neculai Predica
Portia: Natalie Ester / Katia Pascariu
Bassanio: George Remeș
Nerissa: Viorica Predica / Lorena Luchian
Gratiano: Darius Daradici / Mircea Drîmbăreanu
Jessica: Isadora Băltățeanu
Lorenzo / Moartea / Nebunul: Filip Popescu
Lancelot: Nicolae Botezatu
Saleria: Anka Levana
Solania: Cristina Cîrcei
Tubal: Mirela Nicolau
Dogele Venetiei: Mihai Ciucă
Prințul Aragonului: Mircea Dragoman
Prințul Marocului: Feras Sarmini
Limba: română / Durata: 150 minute (fără pauză)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].