logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Biblioteca Județeană 'Mihai Eminescu' Botoșani

Lectura ne unește: Ziua Internațională a Cititului Împreună, celebrată la Botoșani

Anual, în prima zi de miercuri din luna februarie, milioane de oameni din peste 170 de țări sărbătoresc Ziua Internațională a Cititului Împreună.

Marcată la nivel mondial din 2010, această zi are ca scop evidențierea rolului lecturii cu voce tare în crearea comunităților și împărtășirea poveștilor.

În România, evenimentele dedicate Zilei Internaționale a Cititului Împreună sunt organizate din 2017 și sunt coordonate de 'Citim Împreună România'.

Tema evenimentelor din acest an este democrația.

Chiar dacă sunt mici și abia descifrează tainele cititului, elevii Clasei Pregătitoare B Step by Step 'Veverițele curioase' de la Liceul Pedagogic 'Nicolae Iorga' Botoșani, coordonați de prof. Olguța-Cătălina Dughilă și prof. Oana-Olivia Străchinariu, vor marca această zi printr-o activitate desfășurată în colaborare cu Biblioteca Județeană 'Mihai Eminescu' Botoșani, Filiala Nr. 2 Grivița.

Cu ajutorul poveștilor, al jocurilor interactive și al provocărilor din atelierele de creație, elevii vor învăța, într-un mod jucăuș, despre lucruri serioase: prietenie, acceptare, bullying și despre cum să îți găsești locul atunci când ești diferit. Jocurile de rol le vor oferi copiilor ocazia de a coopera cu elevi mai mari și de a-și exercita, în mod democratic, drepturile fundamentale.

Partener de activitate: bibliotecar Brîndușa Coteț, Biblioteca Județeană 'Mihai Eminescu' Botoșani, Filiala Nr. 2 Grivița.

Afisari: 111

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].