Comunicat de presă - Uniunea Salvați România
Avocatul Copilului vine în Parlament la solicitarea USR
Avocatul Copilului Ioan Ganfalean vine, luni, în Parlament pentru a da explicații despre centrele din țară pentru copiii cu dizabilități, la cererea Oanei Țoiu, deputată USR în Comisia pentru muncă și protecție socială.
Audierea va avea loc de la ora 17:00 în Comisia pentru muncă din Camera Deputaților, corp B4, etaj PM și întrebări pot fi trimise la oana.toiu@cdep.ro.
Solicitarea de chemare a Avocatului Copilului a fost formulată de USR în contextul informațiilor privind condițiile inumane în care au fost găsiți zeci de copii cu dizabilități în centre de plasament din Mureș.
'Instituțiile de control sunt cele care pot proteja copii de abuzuri și Avocatul Copilului are dreptul de a intra inpoinat în orice centru, de a se autosesiza și de a propune soluții legislative. După ce l-am convocat la audiere mulți oameni mi-au scris surprinși căci nu știau nici măcar că există și Avocatul Copilului în cadrul Avocatului Poporului, ca adjunct al acestuia. Instituția Avocatul Poporului a avut anul trecut la dispoziție un buget de 5 milioane de euro și 145 de angajați precum și un birou teritorial chiar în Târgu Mureș. Nu mai pot sta invizibili și comozi, i-am chemat să răspundă oficial cât și cum au folosit din aceștia pentru protecția copiilor și ce măsuri iau anul viitor pentru noul buget pe care îl cer?', Oana Țoiu, vicepreședinte USR.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.