Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Ambasadorul Japoniei în România, Excelența Sa domnul Takashi Katae, a vizitat astăzi Municipiul Ploiești!
Primarul Mihai Polițeanu i-a primit, în această dimineață, la sediul municipalității, pe Excelența Sa domnul Takashi Katae, Ambasadorul Japoniei în România și pe domnul Nagayama (Kudo) Hiroshi, Secretar I, Șeful Secției Economice din cadrul ambasadei.
Excelența Sa domnul Takashi Katae a exprimat dorința părții japoneze de a iniția sau consolida relațiile bilaterale cu comunitatea ploieșteană pe zona economică, dar și culturală.
Suplimentar, Excelența Sa domnul Takashi Katae a propus înfrățirea Ploieștiului cu un oraș cu profil similar din Japonia.
Primarul Mihai Polițeanu a propus dezvoltarea unui hub energetic și tehnologic la Ploiești, printr-un viitor parteneriat între companii japoneze de profil și S.C. Termo Ploiești S.R.L.
În cadrul întrevederii, delegația japoneză și-a exprimat aprecierea față de Universitatea 'Petrol și Gaze' și implicit față de specialiștii recunoscuți la nivel internațional, ca urmare a pregătirii universitare de aici. Astfel, există posibilitatea să atragem firme interesate de potențialul uman calificat din Ploiești.
În final, partea japoneză a adresat o invitație oficială reprezentanților municipiului nostru de a participa la Osaka Export, un târg internațional al firmelor, ce se va deschide pe 13 aprilie. Evenimentul reprezintă un prilej excelent pentru Ploiești de a prezenta oamenilor de afaceri japonezi oportunitățile pe care le pot găsi în orașul nostru.
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚÃ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.