Comunicat de presă - Poliția Română
La data de 31 ianuarie, Poliția Română a adus în țară 9 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau mandate de arestare preventivă.
Astfel, a fost adus un bărbat, de 38 de ani, din Teleorman, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost escortat din Germania, având emis de către Judecătoria Roșiorii de Vede, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani.
Totodată, a fost adus în țară un bărbat, de 43 de ani, din Maramureș, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost escortat din Germania, având emis de către Judecătoria Sighetu Marmației, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 4 ani.
De asemenea, a fost adus în țară un bărbat, de 21 de ani, din Timișoara, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Timișoara, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și două luni.
Astfel, a fost adus un bărbat, din Cluj, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Acesta a fost escortat din Germania, având emis de către Tribunalul Constanța, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an.
Totodată, a fost adus în țară un bărbat, de 33 de ani, din Timișoara, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale. Acesta a fost escortat din Germania, având emis, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 4 ani, 2 luni și 749 de zile.
De asemenea, a fost adus în țară un bărbat, de 24 de ani, din Galați, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.. Acesta a fost adus din Germania, având emis de către Judecătoria Buzău, pe numele său, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un 3 ani.
La aceeași dată, un bărbat, de 26 de ani, din Galați, a fost escortat din Franța, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe. Judecătoria Galați a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă.
Totodată, a fost adus un bărbat, de 34 de ani, din Arad, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost escortat din Franța, având emis de către Judecătoria Arad, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani și 7 luni.
Astfel, a fost adus un bărbat, de 31 de ani, din Suceava, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost escortat din Belgia, având emis de către Judecătoria Suceava, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an și 10 luni.
Cei în cauză au fost introduși în unități de detenție, în vederea executării mandatelor.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].