Comunicat de presă - Teatrul Național Iași
Premieră pe țară la Teatru 3 - 'Adăpostul femeilor' de Tuncer Cucenoglu, în regia Irinei Popescu-Boieru
Pe 2 februarie, pe scena Teatrului 3, de la ora 19:00, Naționalul ieșean lansează cea dintâi premieră a noului an, 'Adăpostul femeilor', piesă scrisă de unul dintre cei mai importanți dramaturgi din Turcia, Tuncer Cucenoglu, și tradusă de Nermin Hogea.
O producție în premieră pe țară, montată de Irina Popescu-Boieru, care abordează teme sensibile, actuale și dramatice - violența împotriva femeilor, discriminarea lor într-o societate patriarhală și abominabila crimă de onoare, încă practicată în această parte a lumii.
Spectacolul aduce pe scenă, nu întâmplător, un număr mare de actrițe; din distribuție fac parte: Tatiana Ionesi, Catinca Tudose, Irina Răduțu-Codreanu, Haruna Condurache, Doina Deleanu, Livia Iorga, Diana Chirilă, Andreea Boboc, Diana Roman, Mălina Lazăr, Andreea Stratulă, Oana Sandu, Brândușa Aciobăniței, Daniel Busuioc, Doru Aftanasiu, Dumitru Georgescu.
Scenografia spectacolului este creată de Andrada Chiriac, iar mișcarea scenică, de Oana Sandu.
Anul acesta, regizoarea marchează 35 de ani de la debutul său pe scena Teatrului Național Iași, cu spectacolul 'Șase personaje în căutarea unui autor' de Luigi Pirandello. În 1990, pentru această producție, Irina Popescu-Boieru a primit Premiul UNITER pentru debut.
Într-un adăpost, femei din diferite straturi ale societății, provenind din regiuni unde predomină presiunea tradițiilor, își împărtășesc experiențele dramatice prin care au trecut: abuz, oprimare, suferință. Spectacolul trage un semnal de alarmă la adresa violenței împotriva femeilor, fenomen social existent în toate statele lumii, și a crimei de onoare, cu obârșia în cultura societății musulmane (uciderea femeilor acuzate că și-au dezonorat familia).
În 2021, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a hotărât retragerea Turciei din Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (cunoscută și sub numele de Convenția de la Istanbul), argumentând că aceasta este contrară conceptului tradițional al familiei.
'Ceea ce este cu adevărat important și face această piesa interesantă pentru publicul de oriunde' - mărturisește Irina Popescu-Boieru - 'este universalitatea temei, căci personajele și situațiile prezentate sunt recognoscibile ușor în multe alte societăți și țări, inclusiv România, poate în România mai mult decât în altele. Piesa lui Tuncer Cucenoglu nu este o glorificare a femeii, dar este o analiză lucidă și empatică, nu este un bocet care jelește soarta vitregă a femeilor, dar este solidară cu ea, prezintă femeia așa cum este în realitate, uneori eroică, alteori victimă a societății, a familiei, a mentalităților restrictive, alteori propria sa victimă ori propriul său dușman, aducând în discuție și fenomene specifice lumii musulmane, dar și situații devenite numitor comun al femeilor de pretutindeni și dintotdeauna.'
Dramaturgul Tuncer Cucenoglu (n.10 aprilie 1944, Corum - d.18 iulie 2019, Istanbul), absolvent al Facultății de Limbi, Istorie și Geografie a Universității din Ankara, a scris 27 de piese de teatru, traduse în 32 de limbi, distinse cu numeroase premii naționale și internaționale. În 2011, piesa 'Adăpostul femeilor' a câștigat Premiul Special 'Cevat Fehmi Bașkut' în cadrul celei de-a 15-a ediții a Premiilor de Teatru Afife.
Următoarele reprezentații sunt programate pe 4 și 11 februarie. Bilete: www.teatrulnationaliasi.ro, Agenția Teatrală (tel.0232 255999).
Foto: Iulian Ursachi
Oana Daian
PR Teatrul Național Iași
https://www.facebook.com/TNIASI
www.teatrulnationaliasi.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].