logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonț

Biroul de Informare și Relații Publice al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

La data de 29.01.2025, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului F.M.C pentru săvârșirea infracțiunii de: încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție', faptă prev și ped de art.47 alin.1 rap la art.38 alin.1, lit.a, lit.e și lit h din Legea 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că în data de 28.01.2025, în jurul orei 20:00, inculpatul F.M.C a revenit la imobilul din loc. Țohești, com.Hălmagiu, jud.Arad de unde a fost evacuat și unde domiciliază persoanele ocrotite prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Gurahonț prin Sentința civilă pronunțată în dosar civil, a intrat în contact cu acestea, încălcând astfel măsurile dispuse față de acesta pentru o perioadă de 2 luni de zile prin ordinul de protecție.

Față de inculpat, la data de 29.01.2025 a fost luată de către procuror măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 zile.

În prezenta cauză, cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și a stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că activitățile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Prim-procuror delegat Ilca Diana,
purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonț

Afisari: 117

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.