Comunicat de presă - Colegiul Național 'Mircea cel Bătrân' din Constanța
TRILATERALA MIRCISTÃ
ANIVERSAREA A 607 ANI DE LA MOARTEA MARELUI DOMNITOR MIRCEA CEL BÃTRÂN
Colegiul Național 'Mircea cel Bătrân' Constanța - Colegiul Național 'Mircea cel Bătrân', Râmnicu Vâlcea - Liceul 'Mircea cel Bătrân', Chișinău
'Hristos iubitor și autocrat, Io Mircea, mare voievod și domn din mila lui Dumnezeu și cu darul lui Dumnezeu, stăpânind și domnind peste toată Țara Ungrovlahiei și părțile de peste munți, încă și către părțile tătărești, și herțeg al Amlașului și Făgărașului, și domn al Banatului de Severin, stăpânind pe amândouă părțile Podunaviei, până la Marea cea Mare și al cetății Dârstorului, fiind singur stăpânitor.' - hrislov emis în 1406
La mai bine de șase secole de la trecerea în neființă a bătrânului domnitor, în ziua de 31 ianuarie 1418, personalitatea acestuia continuă să definească o etapă importantă din istoria, cultura și moștenirea poporului român. După cum arată titlul domnesc al bătrânului Mircea, acesta era mare voievod și domn de la poalele munților până la Marea cea Mare și către părțile tătărești, acoperind teritoriul actual al Republicii Moldova.
Pe aceste meleaguri, există astăzi trei licee înfrățite, în anul 2016, în cadrul Trilateralei Mirciste, care desfășoară un proiect educativ pentru consolidarea unității naționale. Figura legendară a marelui voievod reprezintă pentru formarea noilor generații unitatea neamului românesc în cele trei provincii: Muntenia, de unde își are obârșia, Dobrogea, al cărui singur stăpânitor a fost până la moarte, și Basarabia, teritoriu al Basarabilor, care poartă și astăzi acest nume. Sub acest simbol, în cele trei licee, se vor desfășura activități educative, artistice și de rememorare istorică a domniei marelui voievod, precum și de apreciere a importanței sale istorice în evoluția poporului român.
Unite prin limbă, istorie și nume, Colegiul Național 'Mircea cel Bătrân' din Constanța, Liceul Teoretic 'Mircea cel Bătrân' din Chișinău și Colegiul Național 'Mircea cel Bătrân' din Râmnicu Vâlcea păstrează legământul voievodului Mircea cel Bătrân, ale cărui valori planează și astăzi asupra memoriei colective.
Comemorând pe 31 ianuarie 2025, moartea marelui voievod, cele trei școli doresc să consolideze unitatea națională, transmițând publicului și posterității dragostea pentru educație, valori, unitate culturală și cunoaștere.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].