Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
CONDUCÃTOR AUTO REȚINUT
La data de 28 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 49 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În fapt, la data de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 11.00, bărbatul a condus un autoturism pe Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu, unde, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat, pe care l-a proiectat într-un microbuz, de asemenea, parcat.
Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, iar din cauza stării generale nu a putut fi testat cu aparatele din dotare, acesta a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.
În urma rezultatelor obținute din analiza probelor biologice recoltate în vederea stabilirii alcoolemiei, peste 4 g/l alcool pur în sânge, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului și au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
COMPARTIMENTUL RELAȚII PUBLICE
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].