Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
George Simion (AUR): 'Trebuie să ne unim pentru libertate !'
Președintele AUR, George Simion, a declarat, în cadrul conferinței 'True Fundamental Values and Their Role în Reshaping Europe's Future', organizată astăzi, 29 ianuarie, la Bruxelles, că valorile democratice, precum libertatea de exprimare și de a vota liber, sunt confiscate de actori politici care nu permit tranziția democratică a puterii.
'Ați vorbit despre libertate și vă pot spune cât de mult ne dorim acest lucru în România, unde nu avem alegeri libere, unde același sistem corupt și aceiași politicieni corupți refuză să recunoască tranziția democratică a puterii. De aceea, trebuie să ne unim pentru libertate-libertatea de exprimare, libertatea alegerilor și libertatea de a ne decide propriul destin', a spus președintele AUR.
Acesta a afirmat că suveraniștii trebuie să își unească forțele în întreaga lume liberă, 'trebuie să stăm uniți sub același steag'.
Mateusz Morawiecki, președintele Partidului Reformiștilor și Conservatorilor Europeni, a subliniat că 'anul 2025 este un punct de cotitură, regulile ordinii globale sunt rescrise'.
Potrivit acestuia, ele sunt acum analizate și gândite de mulți lideri din întreaga lume.
'În cadrul familiei Uniunii Europene trebuie să ne concentrăm și noi asupra noilor reguli. Ce vreau să spun prin asta ? Vreau să spun că încă nu știm exact în ce fel de vremuri trăim. Sunt acestea vremuri de schimbare radicală, de fragmentare, de discontinuitate ? Regulile vechi, legile economice așa cum le știam noi dispar treptat, iar altele noi nu au fost încă descoperite. Și totuși, trebuie să încercăm să ne găsim locul în această lume aflată într-o schimbare dinamică', a arătat liderul partidului ECR.
Acesta a precizat că 'occidentul trebuie să facă o alegere: fie își modelează singur viitorul, fie îl lasă să fie modelat de alții'.
'Aceasta este adevărata întrebare care ne stă în față. Și un diagnostic corect, o analiză reală, este întotdeauna punctul de plecare de la care trebuie să începem', a conchis europarlamentarul Mateusz Morawiecki.
Carlo Fidanza, vicepreședinte ECR, a reiterat provocările pe care mișcarea suveranist-conservatoare trebuie să le depășească.
'Avem în față provocări dificile, dar, în final, nu ne pot opri. Oamenii vor decide, iar poporul este liber, nu poate fi controlat prin strategiile și metodele lor murdare. La final, dorința de libertate, de suveranitate, de control al granițelor și de respect pentru lege și ordine vă triumfa în întreaga lume occidentală () Am început această luptă în urmă cu mulți ani, a fost greu, am pornit de la 2%, iar nimeni nu credea atunci că Giorgia Meloni va deveni unul dintre cei mai importanți lideri internaționali. Dar s-a întâmplat, acum este realitate. Ce se întâmplă în SUA, ce se întâmplă în Argentina și ce sperăm că se va întâmpla și în alte țări ne dă speranță', a spus vicepreședintele ECR Party.
Antonio Tanger Correa, europarlamentar al partidului Chega din Portugalia, a punctat situația actuală de pe scena politică europeană: 'Trăim vremuri dificile în Europa, iar Europa se află într-o situație fără precedent. Ne prăbușim, așa cum s-a demonstrat aici, și ne prăbușim rapid. Nu mai suntem competitivi, companiile se închid peste tot în Europa. Social, societățile noastre au fost infectate de virusul woke-ismului, iar victoria lui Trump în SUA este o veste bună din acest punct de vedere'.
Potrivit acestuia, trebuie să suspendăm Green Deal-ul. 'Nu trebuie să-l 'îndulcim', trebuie să-l suspendăm complet'. De asemenea, Antonio Tanger Correa a menționat și că 'trebuie să respingem Pactul pentru Migrație. Nu putem trăi sub această reglementare.'
Dr. Robert Malone, prezent la conferință, a declarat că 'oamenii devin din ce în ce mai rezistenți la efectele cenzurii, propagandei și manipulării psihologice care au fost implementate nu doar la nivel național, ci global'.
'Cu toții am experimentat acest fenomen. Și când spun 'noi', presupun că împărtășim o orientare conservatoare de bază - o orientare care a fost etichetată în mod repetat că fiind de extremă dreaptă sau fascistă. Găsesc acest lucru fascinant', a punctat doctorul Malone.
Deputatul AUR Cosmin Corendea a subliniat importanța victoriei lui Donald Trump în SUA: 'Este un moment favorabil pe care trebuie să îl valorificăm și să îl luăm în considerare, dar noi credem că avem puterea de a ne rezolva singuri problemele și de a remodela și, eventual, de a reconstrui Uniunea Europeană. Pentru că discrepanțele în ceea ce privește oportunitățile economice, accesul la sănătate, accesul la educație, la cultură și la oportunități sociale vor continua să creeze un decalaj tot mai mare între țările din UE. Aceste inegalități sunt, de asemenea, un efect al federalizării Uniunii Europene, al faptului că Bruxelles dictează politici pentru întreaga Europă, iar noi le acceptăm fără să analizăm impactul negativ și provocările pe care le creează.'
Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].