Comunicat de presă - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș
Prevederi legislative referitoare la impozitul pe construcții
Potrivit prevederilor O.U.G. nr. 156/2024, privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial nr. 1334/31.12.2024, prin care se aduc modificări Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, începând cu data de 1 ianuarie 2025 se reintroduce impozitul pe construcții.
Astfel, sunt obligate la plata impozitului pe construcții, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:
a) persoanele juridice române, cu excepția instituțiilor publice, institutelor naționale de cercetare-dezvoltare, asociațiilor, fundațiilor și a celorlalte persoane juridice fără scop patrimonial, potrivit legilor de organizare și funcționare;
b) persoanele juridice străine care desfășoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România;
c) persoanele juridice cu sediul social în România înființate potrivit legislației europene.
În cazul operațiunilor de leasing financiar, calitatea de contribuabil o are utilizatorul, iar în cadrul operațiunilor de leasing operațional, calitatea de contribuabil o are locatorul.
Definiția construcțiilor
Construcțiile pentru care se datorează impozitul pe construcții sunt cele prevăzute în grupa 1 din Catalogul privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe.
Cum se calculează impozitul pe construcții
Impozitul pe construcții se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra: valorii construcțiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, din care se scade valoarea clădirilor pentru care se datorează impozit pe clădiri potrivit prevederilor titlului IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Intră sub incidența acestor prevederi și valoarea clădirilor din parcurile industriale, științifice și tehnologice care, potrivit legii, nu beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe clădiri.
În situația construcțiilor de natura domeniului public/privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, impozitul este datorat de contribuabilii care le au în administrare/concesiune/folosință cu titlu gratuit/închiriere.
În situația în care, în cursul anului curent, se înregistrează operațiuni de majorare sau diminuare a valorii construcțiilor, impozitul pe construcții nu se recalculează. Aceste modificări sunt luate în considerare pentru determinarea impozitului pe construcții datorat pentru anul următor.
Declararea impozitului pe construcții
Contribuabilii sunt obligați să calculeze și să declare impozitul pe construcții.
TERMEN - 25 mai inclusiv a anului pentru care se datorează impozitul.
Plata impozitului pe construcții
Impozitul pe construcții se plătește în două rate egale
TERMEN - 30 iunie, respectiv 31 octombrie inclusiv.
Contribuabilii care încetează să existe în cursul anului au obligația de a declara și a plăti impozitul pe construcții până la data încheierii perioadei din an în care persoana juridică a existat.
Contribuabilii nou-înființați datorează impozitul pe construcții începând cu anul fiscal următor.
Impozitul pe construcții reprezintă venit al bugetului de stat și se administrează de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
Șef Administrație
Georgeta Aurora NEGRU
Întocmit: Anca BANU, Consilier superior
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].