logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România

Alfred Simonis este noul președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a fost ales astăzi președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR).

În cadrul ședinței Adunării Generale a UNCJR, desfășurată la București în data de 27 ianuarie 2025, Alfred Simonis a primit votul unanim al colegilor săi, fiind desemnat să conducă UNCJR pentru următorii patru ani, devenind cel mai tânăr președinte ales din istoria asociației.

Experiența vastă în administrația publică a constituit un factor determinant în alegerea sa în funcția de președinte al UNCJR. De-a lungul carierei profesionale, Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, a deținut funcții importante în administrația publică, inclusiv cea de președinte al Camerei Deputaților, având o contribuție semnificativă la îmbunătățirea calității serviciilor publice și la promovarea unor politici menite să aducă beneficii cetățenilor.

În discursul său, Alfred Simonis, președinte CJ Timiș, noul președinte al UNCJR a subliniat importanța colaborării și a reprezentării unitare a consiliilor județene:

'Este o onoare deosebită să fiu ales președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România. Acest mandat reprezintă atât o mare responsabilitate, cât și un angajament dea continua munca depusă pentru consolidarea rolului consiliilor județene în dezvoltarea comunităților locale și în procesul decizional național. Prioritatea mea este să susțin UNCJR ca o platformă eficientă de colaborare și reprezentare, să întărim dialogul cu administrația centrală, să promovăm interesele județelor, astfel încât nevoile reale ale cetățenilor să fie reflectate în politicile publice. Vom continua să promovăm transparența, eficiența și dialogul deschis cu toate instituțiile, punând mereu pe primul loc interesul comunităților noastre.'

De asemenea, în urma alegerilor a fost aleasă cu unanimitate de voturi și structura noului Consiliul Director al UNCJR, astfel:

- Adrian-Ioan Veștea - Prim-vicepreședinte, președinte CJ Brașov
- Peter Ferenc - Prim-vicepreședinte, președinte CJ Mureș
- Marius Oprescu - Secretar general, președinte CJ Olt
- Adrian - Ionuț Gâdea - Vicepreședinte Președinte, CJ Teleorman
- Costel Fote - Vicepreședinte, Președinte CJ Galați
- Laurențiu Nistor - Vicepreședinte, Președinte CJ Hunedoara
- Aladin - Gigi Georgescu- Vicepreședinte Președinte CJ Mehedinți
- Gheorghe Șoldan - Vicepreședinte, Președinte CJ Suceava
- Costel Alexe - Vicepreședinte, Președinte CJ Iași
- Hubert Petru Ștefan Thuma - Vicepreședinte, Președinte CJ Ilfov
- Daniela Cîmpean - Vicepreședinte, Președinte CJ Sibiu
- Tamas Sandor - Vicepreședinte, Președinte CJ Covasna

Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR), înființată în anul 1993, este o organizație neguvernamentală, de utilitate publică și fără scop lucrativ, ce reunește toate județele din România

Afisari: 109

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.