logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea

Rezultatele obținute în minivacanța prilejuită cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române

În perioada 24 - 26 ianuarie 2025, polițiștii tulceni au intervenit la 70 de evenimente, semnalate prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgența 112.

Au fost desfășurate activități specifice în cadrul a 4 acțiuni punctuale organizate în întregul județ.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 333 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 200.000 de lei.

Polițiștii rutieri au folosit aparatele radar, etilotest și drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză sau aleg să conducă vehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii rutieri au aplicat peste 150 de sancțiuni contravenționale, din care 67 pentru depășirea vitezei legale, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, 20 de șoferi, față de care a fost luată măsura reținerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, conducere sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise ori pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.

De asemenea, au fost oprite din a circula 5 vehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.

În cadrul activităților desfășurate, 3 persoane au fost reținute, iar o persoană a fost arestată preventiv.

Reamintim faptul că polițiștii sunt prezenți în continuare pe drumurile publice din județ, pentru menținerea unui climat rutier sigur și prevenirea oricăror evenimente care ar pute afecta ordinea și siguranța publică.

Afisari: 176

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.