Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Decizii esențiale pentru gospodărirea Ploieștiului!
Consilierii locali au votat, astăzi, favorabil, trei proiecte importante pentru eficientizarea serviciului de salubrizare, modernizarea serviciului public de termoficare și finalizarea investițiilor din cartierul Pictor Rosenthal.
Consiliul Local al Municipiului Ploiești a aprobat asigurarea continuității serviciului de salubrizare pentru activitatea de colectare separată și pentru transportul separat al deșeurilor și contractarea unui nou operator pentru acest serviciu public, în municipiul Ploiești, prin procedura de negociere.
Municipalitatea a notificat deja ADI Deșeuri Prahova cu privire la procedura de ieșire a orașului nostru din această structură.
În regim de urgență, va fi demarată procedura de contractare a unui nou operator de salubritate.
Contractul prin care se va delega serviciul public de salubrizare pentru activitatea de colectare separată și pentru transportul separat al deșeurilor va avea o durată de 24 de luni de la data intrării în vigoare.
De asemenea, Consiliul Local al Municipiului Ploiești a aprobat și două împrumuturi necesare pentru susținerea altor două proiecte prioritare ale orașului:
* Contractarea unui împrumut de 25.000.000 lei de la Exim Bank pentru finanțarea cheltuielilor necesare producerii, transportului și furnizării agentului termic, în sezonul rece actual. Împrumutul va avea data scadentă de maxim 5 ani.
* Contractarea unui împrumut suplimentar de 5.000.000 lei pentru asigurarea cofinanțării proiectelor de investiții demarate în cartierul Pictor Rosenthal. Lucrările de modernizare a infrastructurii din acest cartier vor fi finalizate în primăvara acestui an.
Mulțumim consilierilor locali pentru sprijinul acordat în implementarea acestor proiecte importante!
Împreună dezvoltăm orașul!
DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE ȘI SITUAȚII DE URGENȚÃ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.