logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Muzeul Național de Istorie Naturală 'Grigore Antipa'

Muzeul Național de Istorie Naturală 'Grigore Antipa' anunță un program special de vizitare în perioada 24 - 26 ianuarie 2025, oferind publicului oportunitatea de a descoperi expoziții captivante și de a petrece momente de calitate într-un spațiu deosebit.

Programul special de vizitare este următorul:

- Vineri, 24 ianuarie: DESCHIS între 10:00 - 18:00 (ultimul vizitator intră la 17:00)

- Sâmbătă și duminică, 25-26 ianuarie: DESCHIS între 10:00 - 19:00 (ultimul vizitator intră la 18:00)

Pe parcursul acestor zile, vizitatorii sunt invitați să descopere următoarele expoziții temporare:

- 'Jungla pune stăpânire pe muzeu. Expoziție de fluturi exotici vii', expoziția care transforma muzeul într-o adevărată oază tropicală, în care vizitatorii se pot conecta cu natura în moduri neașteptate și captivante.

- 'Visul primei nopți polare - Belgica - expediția antarctică 1897-1899', un proiect realizat în parteneriat cu Academia Română Filiala Cluj-Napoca și Institutul Polonez București.

Aventura navei Belgica, condusă de tânărul comandant Adrien de Gerlache, dezvăluie curajul și determinarea echipajului format din 19 savanți, ofițeri și mateloți în această misiune de explorare, rămasă captivă vreme de 13 luni în ghețurile Antarcticii. Naturalistul acestei expediții, de la a cărei finalizare aniversăm 125 de ani, a fost Emil Racoviță.

- Expoziția multisenzorială 'World Unseen'- o experiență fotografică inedită, accesibilă tuturor categoriilor de vizitatori, inclusiv persoanelor nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere. Această expoziție oferă o abordare inovatoare care combină tehnologia cu arta pentru a oferi o nouă perspectivă asupra lumii.

Vă așteptăm cu drag!

Afisari: 195

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.